ALBASAT
Societate

Circa 80 de ofițeri SIS au donat sânge. Urmează militarii

Circa 80 de ofițeri SIS au participat la o campanie de donare de sânge. Printre aceștia și angajații care s-au vindecat de COVID -19. Evenimentul de donare a fost dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Informații și Securitate, prin inițiativa respectivă, SIS-ul și-a propus să contribuie la completarea rezervelor naționale de sânge. de informații au donat sânge pentru a se solidariza cu pacienții aflați în dificultate și a-și îndeplini datoria civică.

Solicitată de IPN, șefa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebootari, a remarcat că următoarea campanie națională de donare de sânge și plasmă este programată pentru ziua de 3 septembrie, la care vor participa militarii din cadrul Ministerului Apărării și angajații din structurile din subordine. Ei vor dona sânge și produse sangvine cu prilejul Zilei Armatei Naționale.

Svetlana Cebotari susține că CNTS dispune de stocuri sangvine, inclusiv plasmă convalescentă, dar trebuie de ținut cont că, pe lângă pacienții cu COVID-19, care sunt în creștere, mai sunt și intervențiile chirurgicale planice, accidente rutiere și alte urgențe în sistemul medical. „La moment noi facem față, dar trebuie să ținem cont că stocurile trebuie menținute și reînnoite ca să dispunem în orice situație, în orice zi și la orice oră de produse sangvine pentru fiecare dintre cei care au nevoie”, a adăugat șefa CNTS.

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui va deservi donatorii și în data de 28 și 29 august, de la ora 08.00 la 15.00. Toți cei care doresc să doneze sânge voluntar sunt așteptați la CNTS de la Chișinău, Bălți și Cahul.

Related posts

Bursele elevilor și studenților se majorează

AlbasatTV, Nisporeni

Pe străzi și în parcuri se va vinde înghețată și băuturi răcoritoare

Albasat

Banca Națională pune în circulaţie o moneda comemorativă dedicată medicilor

Albasat

Leave a Comment