Circulația transportului public în municipiile Chișinău și Bălți va fi sistat de Paști, în zilele de sâmbătă, duminică și luni. De asemenea, circulația va fi sistată și week-endul viitor, pe 25 și 26 aprilie. O decizie în acest sens a fost adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
Premierul Ion Chicu a declarat că măsură de restricționare a circulației transportului public a fost luată pentru a proteja cetățenii de interacțiunea cu persoanele contaminate.
Ion Chicu a îndemnat populația să păstreze vigilența. Și chiar dacă oamenii obișnuiesc de Paști să meargă în vizită la rude și prieteni, anul acesta este indicat să rămână acasă. „Vreau să vă rog, anul acesta să petrecem Paștile liniștit – în cel mai restrâns cerc al familiei. Vă rog, să ne abținem să vizităm părinții, nașii, să nu-i expunem riscului”, a îndemnat premierul.