ALBASAT
Nisporeni Societate

Clubul sportiv „Speranța” din Grozești, Nisporeni, a participat la un meci demonstrativ de oină

Clubul sportiv „Speranța” din localitatea Grozești, raionul Nisporeni, a participat la un meci demonstrativ de oină, sport național al României și al Republicii Moldova, sâmbătă, 12 iunie curent, pe stadionul „Zimbru” din Chișinău. Meciul s-a disputat în premieră între echipa din Nisporeni și Lotul Național de Oină al Republicii. Evenimentul sportiv a avut loc în cadrul manifestărilor de marcare a Zilei Europei în Republica Moldova.

Adrian Ciobanu este jucător de oină al echipei „Speranța” din Grozești și practică jocul deja de doi ani. Tânărul se antrenează pe stadionul din localitate și își exprimă speranța că jocul va fi practicat de mai multă lume. Acesta a dezvăluit și unele secrete ale jocului.

„Bătaia. În asta constă toată adrenalina. Trebuie să fii ager, mintea să fie rapidă, să poți asimila jocul și să coordonezi cu colegii să nu facem greșeli”, a declarat Adrian Ciobanu pentru ProTV.

Înainte de meci Lotul Național de Oină al Republicii Moldova și echipa „Speranța” din Nisporeni s-au antrenat.

Meciul a fost câștigat de Lotul Național de Oină al Republicii Moldova cu scorul 10 la 5.

Jucătorii nisporeneni s-au ales cu diplome și o cupă, care le-a fost înmânată de Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță.

În 2019 echipa de oină de la Nisporeni, condusă de antrenorul Crîşmaru Alexandru, a obținut titlul de campioană națională, la Campionatul Național de Oină şi „Cupa Unurii”, ediția a III-a. 

Related posts

Sentință pentru patru tineri, inclusiv două fete, care au bătut și înjunghiat un bărbat în capitală

AlbasatTV, Nisporeni

Ursula von der Leyen: Suntem îngrijoraţi de varianta Delta. Este mult mai transmisibilă și vedem că ratele de infectare cresc

Albasat

Natalia Moloșag s-a răzgândit. Nu mai vrea să plece din funcția de avocat al poporului

Albasat

Leave a Comment