ALBASAT
Societate

Colectivul „Codreanca” a fost decorat cu Ordinul Republicii la 50 de ani de la fondare

Clubul Sportiv de Dans „Codreanca” a primit, în cadrul unei ceremonii oficiale, distincția „Ordinul Republicii” din partea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru propagarea dansului sportiv, dezvoltarea potențialului artistic și sportiv al tinerilor dansatori și pentru promovarea bunei imagini a Moldovei peste hotarele țării. Ordinul a fost înmânat cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la fondarea clubului, transmite IPN.

Au primit distincții de stat și trei antrenori: distincția „Ordinul Republicii” i-a fost conferită antrenoarei principale, Svetlana Gozun, iar Elena Gozun și Nicolai Oreșchin au fost onorați cu titlul onorific de „Maestru în Artă”. Antrenorii au fost premiați în semn de înaltă apreciere a talentului și măiestriei profesionale, pentru merite în dezvoltarea artei coregrafice și promovarea dansului sportiv.

Șefa statului a subliniat contribuția considerabilă a acestor artiști la ridicarea standardelor coregrafice la cote mondiale și la crearea noilor generații de campioni.

Prezent la evenimentul aniversar, care s-a desfășurat la Palatul Republicii, premierul Dorin Recean a apreciat contribuția clubului sportiv fondat de familia Gozun la promovarea republicii pe arena internațională. „Astăzi, „Codreanca” este nu doar un nume cunoscut în toată țara, ci și o carte de vizită a Moldovei peste hotare. Vă mulțumim pentru munca, sârguința și disciplina de care dați dovadă și pentru faptul că în 50 de ani ați crescut peste zeci de mii de discipoli și antrenori”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Clubul Sportiv de Dans „Codreanca” înseamnă circa 20 000 de discipoli și antrenori care activează în mai multe țări ale lumii. Clubul  are în palmares 43 de medalii de aur, 33 de argint și 26 de medalii de bronz obținute la Campionate Mondiale și la Campionate Europene. Pe parcursul activității sale, Clubul de dans „Codreanca” a obținut titlurile de „Colectiv Artistic Emerit al Republicii Moldova” și „Colectiv Popular”. De asemenea, a fost decorat cu mai multe distincții: „Ordinul-Insigna Ștefan cel Mare și Sfânt” și Medalia de Aur „Pentru Creativitate” a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Related posts

Alertă teroristă în Parlamentul European. S-a emis alertă de contaminare a sticlelor cu apă

AlbasatTV, Nisporeni

Au pus la cale vânzarea unui nou-născut. Printre învinuiți – șefa de maternitate și președinta unei fundații

AlbasatTV, Nisporeni

Termenul de privatizare a locuințelor a fost prelungit

Albasat

Leave a Comment