Nisporeni Societate

Comisarul European pentru Transporturi Adina Vălean şi Ministrul Infrasructurii şi Dezvoltării Regionale Andrei Spânu au realizat o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcţie a drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călăraşi

Comisarul European pentru Transporturi Adina Vălean şi Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a Republicii Moldova Andrei Spânu  au realizat o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcţie a drumului naţional R1 Chişinău-Ungheni-Sculeni-graniţa României, implicit a drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călăraşi. Comisarul s-a arătat mulţumită de mersul lucrărilor, menţionând că observă schimbarea spre bine în infrastructura rutieră.

Ţara este un şantier în acest moment, ceea ce e foarte bine. Sunt foarte multe oportunităţi, există, deja o gândire foarte avansată din partea ministerului. Vă felicit pentru asta. Uniunea Europeană, Comisia Europeană în particular, sunt alături de Moldova în dezvoltarea acestei conectivităţi absolut necesare„, a declarat Adina Vălean, Comisar european pentru Transporturi.

Ministrul Andrei Spânu a menţionat că scopul principal al acestui tronson este siguranţa, acesta fiind considerat o adevărată salvare pentru localităţile din apropiere.

Logica acestui tronson porneşte în primul rând de la un drum mai bun, dar şi asigurarea securităţii. Cred că înţelegem, că până a avea acest drum, acest traseu trece prin câteva sate, traversarea acestui drum prin sate înseamnă anumite riscuri, avem şcoli, grădiniţe, instituţii sociale. Atâta timp cât avem această centură, aceste riscuri iminente este scăzut pentru participanţii la traficul rutier„, a menționat Andrei Spânu, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Întrebată, dacă e convinsă de calitatea lucrărilor din cadrul acestui proiect, Comisarul a menţionat că este sigură de calitatea înaltă şi de dorinţa autorităţilor moldoveneşti de a schimba lucrurile spre bine.

Sunt absolut convinsă că asta este principalul interes al celor care comandă un proiect, ca el, în final, să fie de bună calitate, sigur, în funcţie de necesitate, de tipul de drum respectiv, sunt mai multe tehnologii„, a spus Adina Vălean, Comisar european pentru Transporturi.

Drumul de ocolire a satului Bahmut, raionul Călăraşi este parte a proiectului de reconstrucţie a drumului naţional R1. Acesta are o lungime de circa 6 kilometri, 2 benzi cu lăţime de 3,5 metri per bandă, inclusiv vor fi construite câteva poduri şi trei intersecţii. Acesta este parte a Programului de Reabilitare a Drumurilor din Republica Moldova, iar finalizarea acestuia este planificată pentru anul 2022.

Related posts

Angajații din Republica Moldova vor avea un Registru electronic

Albasat

Cinci cetățeni moldoveni au fost răniți într-un accident în România

Albasat

Finala Petrocub – Sfîntul Gheorghe va avea loc pe 30 iunie

Albasat

Leave a Comment