Republica Moldova va primi un sprijin financiar de 31 de milioane de euro ca rezultat al semnării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Programul „UE4 Moldova Integrare și Stabilitate”. Avizul consultativ pentru negocierea și semnarea acordului a fost aprobat de Comisia politică externă și integrare europeană, transmite IPN.
Programul va sprijini reziliența, redresarea și reformele prioritare în Republica Moldova, în conformitate cu Agenda de Asociere 2021-2027 și procesul de aderare a țării la Uniunea Europeană. Din acest sprijin financiar, 10 milioane de euro sunt pentru îmbunătățirea capacităților naționale în ceea ce privește amenințările de securitate și provocările migrației. Alte 10 milioane sunt pentru sectorul agricol, iar 11 milioane de euro vor fi valorificați în contextul implementării reformelor din domeniile managementului finanțelor publice, justiției, concurenței, muncii, eficienței energetice.
Acordul va avea un termen de implementare de 72 de luni de la data intrării acestuia în vigoare.
- Începe perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
- Vasile Tofan: 10 centre sportive multifuncționale și 50 de terenuri sportive vor fi inaugurate până în 2030
- Drumul spre Independență și limba română, în centrul primei lecții din noul an școlar
- Festivalul Vinului de Autor va avea loc la început de septembrie
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 17 august 2026

