ALBASAT
Societate

Comunicarea OSC-urilor pe timp de criză. Pandemia 2020 – lecții de învățat

Pe timp de criză, planul comunicării de criză chiar este necesar. De această părere este Ludmila Andronic, expertă în comunicare, Directoare Afaceri Corporative Efes Moldova și lector universitar. „Acest document trebuie elaborat și aprobat în vremuri bune. Trebuie să fie precedat de o analiză a riscurilor și de generare de soluții. Este un document în dinamică și nu un monument”, susține experta, citată de IPN.

În cadrul conferinței naționale a organizațiilor societății civile „Reziliența pe timp de criză”, organizată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, experta a precizat că un plan de comunicare trebuie să conțină nominalizarea crizelor „de intervenit”, o schemă a comunicării în funcție de tipul crizei, responsabilii de comunicare, o listă de experți din diverse domenii și modul în care se ajunge la public.

În opinia sa, una dintre lecțiile însușite pe timp de criză este faptul că crizele externe afectează la fel de mult ca și cele interne. Ludmila Andronic susține că crizele interne sunt pronosticabile, aduc daune de imagine semnificative și pot fi totalmente gestionate. Pe când crizele externe, care pot fi locale, regionale sau globale, afectează direct OSC-urile, dar nu pot fi gestionate și le pun pe acestea în situația de victimă și voluntar concomitent.

„Comunicarea este cheia succesului unei organizații în perioadele de criză” – este o altă lecție, remarcată de Ludmila Andronic. „Atunci când vă confruntați cu o criză internă, țineți cont că echipa este publicul nr. 1, nu negați existența acesteia, oferiți informații în timp util, spuneți adevărul (până unde se poate), nu ezitați să vă exprimați regretele, nu vă înecați în motive – explicați soluțiile, comunicați orice pas întreprins și nu uitați de comunicarea post-criză”, a recomandat experta.

În cazul în care organizațiile se confruntă cu o criză externă, Ludmila Andronic le sugerează să-și aprecieze obiectiv limitele, să consulte experți și să găsească modul în care ar putea furniza informație utilă. „Găsiți publicul-țintă și identificați-i necesitățile, comunicați pentru a sparge barierele, decideți când sunteți aliat și când opozant al Guvernului și nu puneți mai presus organizația decât problema”, a adăugat aceasta.

„Criza îți închide niște uși, dar îți deschide altele și îți oferă noi oportunități pentru o comunicare de criză: Este vorba de o colaborare neașteptată cu experți, instituții, organizații noi, apariția unor noi proiecte, reconfigurarea activităților, îmbunătățirea reputației și sporirea gradului de utilitate socială„, a menționat experta.

Related posts

ONG-uri propun amânarea modificărilor care permit incinerarea cauciucurilor uzate

Albasat

Cursul valutar oficial la 27.02.2021

Albasat

Numărul de funcții din cadrul Procuraturii Generale va fi redus

Albasat

Leave a Comment