Un bărbat de 36 de ani din capitală a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime. Acesta a înjunghiat victima, din răzbunare, de 91 de ori, potrivit concluziilor raportul de expertiză judiciară, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală menționează că bărbatul, la data de 8 martie 2023, în timp ce se afla într-un apartamentul din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, din motivul unor relații ostile apărute între el și un alt bărbat, l-a înjunghiat pe ultimul în regiunea abdomenului, capului şi gâtului. Urmare a hemoragiei, victima a decedat, iar inculpatul a părăsit locul comiterii faptei. În privința inculpatului a fost menținută măsura de arestare preventivă.
Sentința nu este definitivă, poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
- UE sancționează aproape 1 600 de persoane și entități legate de complexul militar-industrial al Rusiei
- O pictură murală dedicată horei moldovenești, inaugurată în Italia
- Rusia a atacat o centrală electrică din Ucraina după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic
- Premii pentru 131 de participanți care au obținut note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 12 octombrie 2026

