Centrul perinatal al Spitalului raional Ungheni a fost dotat cu echipament medical performant pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale de urgență oferite femeilor din Ungheni și raioanele vecine, inclusiv refugiatelor din Ucraina, precizează Ministerul Sănătății, cutat de IPN.
Centrul perinatal Ungheni a fost dotat cu aparat de anestezie cu analizor de gaze, ventilator neonatal, masă de operație electrică cu patru secțiuni, doppler fetal pentru inimă, masă de travaliu, naștere și tratament, masă de resuscitare pentru nou-născuți.
Centrul dispune și de o ambulanță de tip A, care asigură transferul rapid al femeilor cu risc de complicații și naștere prematură către centrele perinatale de nivel superior.
De asemenea, a fost asigurată cu echipament medical performant Secția de transfuzie a sângelui din cadrul Spitalului raional Ungheni.
Anual, la Centrul perinatal Ungheni nasc aproximativ 600 de femei. În prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate 276 de nașteri.
Investițiile în modernizarea instituției medicale, estimate la peste 4 milioane de lei, au fost făcute de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, în baza asistenței financiare a Marii Britanii.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

