Inspectoratul Național de Securitate Publică are un șef nou. Este vorba despre Vitalie Timotin, care va asigura interimatul funcției, după demiterea lui Constantin Țurcanu. Ordinele au fost semnate de către ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, transmite IPN.
„Angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică sunt cei cu care oamenii interacționează în fiecare zi. De profesionalismul și integritatea acestora depinde gradul de încredere pe care îl vor avea cetățenii față de toții angajații MAI. Este o perioadă dificilă, de tranziție, de la practici și obiceiuri nocive spre o poliție demnă, care să poată asigura oamenilor securitate și ordine publică, iar în funcții de conducere vor fi doar cei care sunt integri și profesioniști”, a declarat Ana Revenco, citată într-un comunicat de presă al MAI.
MAI precizează că săptămâna aceasta mai mulți ofițeri de patrulare ai INSP au fost reținuți. Ei sunt suspectați de complicitate într-un grup criminal organizat de contrabandă.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

