ALBASAT
Fără categorie

Consiliul Europei la 70 de ani, expoziție la BNRM

Colecțiile Bibliotecii Naționale care reflectă istoricul celor 70 de ani parcurși de Consiliul Europei de la fondare au fost prezentate în cadrul unei expoziții, care poate fi vizitată până la finele lunii mai. Vizitatorii vor putea afla și despre pașii parcurși de Republica Moldova în calea spre obținerea statutului de stat membru al Consiliului Europei. Materialele expuse sunt în limba rusă și română, transmite IPN.

Directorul Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a spus la deschiderea evenimentului că scopul acestuia este sensibilizarea opiniei publice despre importanța aderării Republicii Moldova la Consiliul Europei. Este prezentat istoricul acestei structuri europene, care pe parcursul anilor a venit cu politici orientate spre respectarea drepturilor omului și dezvoltarea țărilor membre ale Consiliului Europei.

Şeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin, a amintit că la, 5 mai 1949, la Londra, a fost creat Consiliul Europei, bazele căruia au fost puse în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial. „Calitatea de membru este deschisă pentru toate statele care caută cooperare, protecția drepturilor omului, democrație, care se pronunță în favoarea statului de drept, supremației legii și sunt pregătite să respecte aceste principii”, a spus William Massolin.

Potrivit Tatianei Molcean, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, de la constituirea sa, Consiliul Europei a jucat un rol în asigurarea păci și stabilității pe continent, creând o comunitate incluzivă și oferind membrilor săi un prilej de mândrie. „Consiliul Europei a fost și continuă să fie un partener de încredere pentru Republica Moldova, a contribuit substanțial la consolidarea statului de drept în Republica Moldova”, a subliniat Tatiana Molcean.

Consiliul Europei reunește toate statele Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg. Moldova s-a alăturat organizației la 13 iulie 1995.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment