În contextul marcării pe 1 decembrie a Zilei Naționale a României, Consiliul Național al Unirii a adus felicitări tuturor românilor din Republica Moldova și din afara granițelor și a cerut guvernării să pornească procesului de reunificare cu România.
„Aspectul unității naționale a națiunii române după Primul Război Mondial, deflagrația mondială la care poporul român și-a pus umărul pentru a stabili pacea, s-a soldat cu reîntregirea națiunii care era împărțită în trei state: Ardealul sub imperiul care a căzut, Basarabia sub imperiul care a căzut și Țara Românească formată în 1859. Acest proces a fost, este și va fi istoric și de neuitat și nicio ocupație, nicio intervenție nu poate să-i anuleze legitimitatea”, a afirmat Alexandru Arseni, președintele Consiliului Național al Unirii, la o conferință de presă desfășurată la IPN.
Președintele Consiliului a menționat că „teritorial suntem pe pământul etnic al devenirii noastre naționale, urmează doar aspectul juridic să-l ducem până la bun sfârșit, lucrul care a făcut Asociația Parlamentului Independenței 1990-1994, deputații care au semnat Declarația Independenței”.
Citindu-l pe poetul Mihai Eminescu, președintele Consiliului Național al Unirii a spus că națiunea română tot timpul a fost, este și va fi o națiune de pace, de bună vecinătate și deschisă pentru ajutor.
Gheorghe Viță, membru al Consiliului Național al Unirii, a comunicat că, reieșind din problemele cu care se confruntă Republica Moldova, Consiliul Național al Unirii a hotărât să organizeze o manifestare publică intitulată „Marea Adunare Națională pentru reîntregirea României” pentru a vota reîntregirea țării. „Frații români, basarabeni, situația în care ne-am pomenit este gravă. Corupția, inflația, sărăcia, migrația masivă a populației ne aduce la pieire ca popor. Ceea ce s-a distrus în 30 de ani nu poate fi refăcută în patru ani de mandat”, a adăugat el.