Consumul de zahăr mai mare de 25 de grame sau cinci lingurițe de zahăr pe zi poate duce pe termen scurt – la kilograme în plus și la acnee, iar pe termen lung – la hipertensiune arterială, obezitate și diabet zaharat. Ministerul Sănătății a lansat, miercuri, la Chișinău o campanie națională de informare și sensibilizare privind reducerea consumului de produse care conțin zahăr, transmite IPN.
Daniela Demișcan, șefă de direcție în cadrul Ministerului Sănătății, a menționat la o conferință de presă că fiecare pacient spitalizat cu complicații de la COVID-19 suferă de diabet zaharat și tensiune arterială mărită. Un studiu realizat în anii 2014-2015 în Ucraina, dar care se referă și la Republica Moldova, a arătat că în regiune cetățenii consumă o cantitate zilnică de zahăr de cinci ori mai mare decât cea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății – cinci lingurițe de zahăr pe zi, a adăugat Daniela Demișcan.
Ion Șalaru, director-adjunct al Agenției Naționale de Sănătate Publică, a atenționat că, în ultimul timp, în Republica Moldova este în creștere numărul cazurilor de diabet zaharat de tip II și nu se înregistrează progrese în ceea ce privește reducerea mortalității prin această maladie. Diabetul nu este o boală care se moștenește, ci se poate preveni prin reducerea consumului de zahăr, a specificat responsabilul de la ANSP.
Ion Șalaru a subliniat că 100 de grame de băutură carbogazoasă îndulcită conține în jur de 25 de grame de zahăr, adică norma zilnică recomandată de OMS, dar cantitățile consumate sunt mult mai mari. În municipiul Chișinău, peste 70 la sută dintre copii suferă de carii dentare, cauzate inclusiv și de consumul de băuturi carbogazoase.
Pentru a preveni maladiile cauzate de utilizarea în exces a zahărului, specialistul recomandă consumul de fructe și legume în stare proaspătă, apă plată, în loc de băuturi cu zahăr sau îndulcitori. Oamenii sunt sfătuiți să citească atent etichetele de pe produse, acolo unde sunt indicate cantitățile de zahăr. Or și produsele care nu sunt dulci pot conține zahăr.
Directorul-adjunct al ANSP a precizat că, în cadrul campaniei, va fi difuzat un spot video despre daunele consumului excesiv de zahăr, iar grupurile-țintă vor fi adolescenții, persoanele în etate și managerii din industria alimentară. Joi, 23 septembrie, ora 11.00, va avea loc un panel de discuții pe acest subiect cu responsabili din industria alimentară. Mai târziu, vor avea loc webinare și cu pedagogii, despre formarea obiceiurilor alimentare sănătoase la copii, dar și cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale.
Campania de informare privind reducerea consumului de zahăr va dura până la afârșitul anului curent.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul