O copilă de opt ani, dată dispărută miercuri seara de către o familie din satul Bravicea, raionul Călărași, a fost găsită moartă într-un bazin, transmite IPN.
Dispariția copilului a fost anunțată și pe rețele de socializare, iar băștinașii s-au mobilizat să o caute. Se spunea că fata are tulburări de spectru autist și nu poate vorbi.
Inspectoratul General al Poliției precizează că părinții au anunțat despre dispariția copilului aproximativ la ora 18.30. „Imediat au început căutările, iar în jurul orei 20.45 a fost depistat cadavrul minorei, într-un bazin acvatic dintr-o gospodărie la câțiva metri de casă. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, menționează IGP.
Familia mai crește alți copii.
- S-a stabilit componența comisiilor parlamentare. A fost creată una nouă
- Băncile din Moldova trebuie să opereze pe principii de piață, nu pe seama bugetului, comisar UE
- Doina Gherman și Vlad Batrîncea, aleși vicepreședinți în noul Parlament
- Nisporeni: Incluziunea romilor în societate – un pas spre egalitate și respect (video)
- Fiscul avertizează: mesaje false circulă cu numele directoarei și coduri inventate


