În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2920 de teste, fiind confirmate 403 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care unul de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 245.897 cazuri de COVID-19.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 5 sunt lucrători medicali: medici – 1, asistenți medicali – 4.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 2790 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 263 în stare extrem de gravă (55 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 5104 persoane, iar 16 061 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alte 1145 de persoane au fost vindecate. În total, 231 235 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 23 de decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 5571. Printre cei decedați se numără și un medic farmacist și șef serviciu farmaceutic la Spitalul Clinic Republican. Până la ziua de azi 112 lucrători medicali au decedat din cauza infecției cu COVID-19.
- Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură
- Mandat de arest pe numele fugarului Ilan Șor, în dosarul BEM
- Atac cu drone asupra Moscovei: o rafinărie de petrol, lovită pentru a doua oară în trei zile
- Doi decani de la Universitatea din Comrat, reținuți într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în libertate
- Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

