Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi, 10 iunie, Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută în popor ca și Ispas. Înălțarea Domnului face parte din cele 12 sărbători domnești ale anului și este marcată la 40 de zile de la Învierea Domnului.
În dimineaţa zilei, se face Sfânta Liturghie, iar creștinii se salută cu: „Hristos s-a Înălțat”! şi răspund cu: „Adevărat s-a Înălțat”! Tradiția de a se saluta cu „Hristos s-a Înălțat” și „Adevărat s-a Înălțat” diferă de la regiune la regiune. În unele localități creștinii se salută astfel timp de o zi, în altele trei sau chiar și zece zile. Ca și în ziua Învierii, pe masa de sărbătoare se pune pască sau cozonac şi ouă roşii.
Denumirea Ispas provine de la cuvântul slav „spasiteli”, adică Mântuitorul. Se spune că această zi este la fel de importantă ca şi Paştile. De Ispas creştinii ortodocşi merg la biserică, unde sfinţesc crenguţe de nuc.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

