Creștinii ortodocși sunt în săptămâna dinaintea Postului Paștilor, numită Săptămâna Albă. În această săptămână, nu se mai consumă carne, doar produse lactate, ouă și peşte. Creștinii sunt îndemnați să se pregătească duhovnicește pentru Postul Mare.
Contactat de IPN, preotul Petru Storoja, de la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, a precizat că duminică, 7 martie, a fost lăsata secului de carne, iar de luni creștinii au intrat în Săptămâna Albă. Duminica viitoare va fi lăsata secului la lactate, iar pe 15 martie este prima zi a Postului Mare.
La biserici se slujește toată săptămâna în mod obișnuit, doar că duminică, când se încheie Săptămâna Albă, va fi duminica iertăciunii, „unde preotul săvârșește prin vorbă cu enoriașii cina iertăciunii”, dar și oamenii între iei, „cu tot neamul creștinesc”. Potrivit preotului, acest lucru este important pentru ca oamenii să intre în Postul Mare iertați. „Postul fără iertare, milostenie și rugăciune nu e post”, a mai adăugat preotul.
Creștinii, în această săptămână, nu mai consumă carne, nu fac abuz de lactate și se pregătească duhovnicește pentru post.
Petru Storoja a remarcat că, în contextul pandemic, urmărește ca enoriașii care vin la biserică să poarte neapărat corect masca. La împărtășanie, lingurița este dezinfectată după fiecare enoriaș. Creștinilor li se cere să păstreze distanța socială și să se abțină de la sărutarea icoanelor.
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie