Posturile TV cărora le-a fost suspendată licența erau finanțare din bani ilegali și aveau drept obiectiv subminarea statului Republica Moldova. O spune președintele Maia Sandu după ce Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea licenței de emisie pentru alte șase posturi de televiziune, pe perioada stării de urgență. Președintele Maia Sandu spune că astfel de sancțiuni sunt aplicate presei care dezinformează și în țările Uniunii Europene, unde nivelul de democrație este mult mai mare decât în Republica Moldova, notează IPN.
La 30 octombrie, la propunerea Serviciului de Informații și Securitate, Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea licenței de emisie pe perioada stării de urgență a șase posturi TV: Orizont TV, ITV, Prime, Publika TV, Canal 2 și Canal 3.
„Avem explicațiile Guvernului și Comisiei pentru Situații Excepționale, aceste posturi sunt finanțate din bani ilegali, respectiv, se ocupă de propagandă și dezinformare. Or, nu despre asta e presa, presa trebuie să asigure informarea corectă și obiectivă, iar finanțarea ilegală e legată de aceleași grupări și aceleași obiective de subminare a statului, de subminare a democrației, de împiedicare a integrării europene a Republicii Moldova. Asta este soluția pe care a găsit-o Guvernul pentru această problemă. E nevoie de conținut, inclusiv, în limba rusă, care este destul de puțin pentru cetățenii de aici, vorbitori de limbă rusă. Și la asta trebuie să se lucreze pentru că adevărul trebuie spus și în limba rusă, nu doar în limba română”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Președintele Maia Sandu spune că aplicarea sancțiunilor graduale pentru instituțiile media care dezinformează este un instrument folosit pe timp de pace. Potrivit șefului statului, în cazul în care securitatea națională este pusă în pericol sunt aplicate sancțiuni mult mai drastice.
„Finanțarea ilegală este o problemă pentru procesul democratic, în general. Cu această finanțare ilegală vom continua să luptăm, indiferent dacă e vorba de presă, partide politice sau campanii electorale. Dacă ne uităm la SUA, acolo tot prin metode directe s-au sancționat televiziuni, nu s-a mers în instanța de judecată. Instanța de judecată este o metodă pe timp de pace și atunci când instituțiile funcționează. Când instituțiile nu funcționează și când riscurile la adresa securității sunt mari, se folosesc asemenea instrumente. Repet, putem să vedem ceva similar în statele Uniunii Europene, unde standardele democrației sunt mai înalte decât în Republica Moldova, dar se acceptă și asemenea metode”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
Potrivit raportului SIS, cele șase televiziuni cărora le-a fost suspendată licența de emisie sunt subordonate grupărilor criminale Șor și Plahotniuc, care, prin persoane interpuse, acționează în tandem pentru destabilizarea situației din Republica Moldova. Potrivit SIS, posturile TV sunt finanțate prin diverse scheme obscure, în baza unor parteneriate încheiate cu persoane incluse în listele de sancțiuni internaționale.
previous post