Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare nu susține candidatura lui Octavian Țîcu la prezidențiale, înaintă de către Blocul politic „Împreună”, din care face parte și CUB. Membrii CUB au precizat că nu acceptă în calitate de candidat o persoană ale cărei declarații creează controverse politice, transmite IPN.
„Nu agreăm și nu acceptăm ideea desemnării unui candidat care să fie docil actualei puteri, docil guvernării monopoliste din Republica Moldova. Mă refer la Partidul Acțiuni și Solidaritate”, a declarat liderul CUB, Igor Munteanu, într-o conferință de presă.
CUB își retrage sprijinul pentru actualul candidat din partea blocului și își rezervă dreptul de a susține candidatul pe care îl agreează membrii și simpatizanții Coaliției. Acest subiect urmează să fie discutat la Consiliul Național Politic al formațiunii, care se va întruni la sfârșitul săptămânii.
Igor Munteanu susține că arta compromisului este un instrument foarte important pentru clasa politică și pentru societate, dar numai până în punctul în care se ajunge la lașitate, la renunțarea la principiile fundamentale pe care se clădește angajamentul politic. În anul 2024 CUB a acceptat să se asocieze unui bloc în formare, față de care a avut așteptări și alături de care a dorit să contribuie.
Politicianul a precizat că în ultimele trei luni practic a văzut o absență totală a blocului. „cele mai grave probleme pe care noi le vedem legate de Blocul „Împreună” țin de un anumit gen de șantaj, pe care noi, cei de la CUB, nu putem să-l acceptăm. În primul rând, este vorba despre un șantaj cu privire la fuzionarea partidelor. Noi nu putem să renunțăm la identitatea noastră liberală, la angajamentele pe care le avem în raport cu partidele politice europene din care facem parte. Și, evident, acest lucru a dus până la impunerea unor decizii de fuzionare. Nu ne caracterizează și nu ne interesează. În al doilea rând, am observat o practică vicioasă în care decizii importante sunt insuflate sau sunt influențate de actori din afara blocului”, a mai spus Igor Munteanu.
Pe 4 august, blocul politic „Împreună”, constituit de către Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Schimbării și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, l-a desemnat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie pe istoricul Octavian Țîcu. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.