Societate

Cum se transmite Covid-19 la toaletă. Urme de coronavirus au fost descoperite în baia unui apartament nelocuit din China

Urme de coronavirus au fost descoperite în toaleta unui apartament neocupat din Guangzhou, China. Acest fapt sugerează că patogenul a fost purtat prin aer și prin țevile de canalizare și amintește de izbucnirea unui focar de SARS în Hong Kong în urmă cu 17 ani, scrie Bloomberg.

Urmele de SARS-CoV-2 au fost detectate în luna februarie pe chiuvetă, robineți și pe mânerul dușului dintr-un apartament în care nu mai locuise nimeni de multă vreme, au declarat cercetătorii chinezi de la Centru pentru Prevenția și Controlul Bolilor local. Toaleta contaminată se află deasupra unui apartament în care locuiau cinci persoane confirmate cu o săptămână înainte cu infecție Covid-19.

Cercetătorii au realizat un experiment în care au încercat să observe dacă virusul se poate răspândi prin țevile de apă prin particule mici de apă formate din tragerea apei. Ei au observat că astfel de particule, numite aerosoli, în băile aflate la 10-12 etaje mai sus de apartamentul în care locuiau persoanele bolnave.

Un caz asemănător a avut loc în Hong Kong, în 2003, când 329 de rezidenți ai unui complex rezidențial s-au îmbolnăvit de SARS, infectându-se din cauza canalizării defectuoase. 42 dintre rezidenții complexului au murit atunci în cel mai devastator focar intracomunitar de SARS.

Noul coronavirus se răspândește în principal prin picături de salivă eliberate din gură sau nas în timpul vorbirii, respirației, tusei sau strănutului. Un studiu realizat în februarie asupra 73 de pacienți cu Covid-19 a arătat, însă, că la mai mult de jumătate dintre ei au fost descoperit urme de virus în scaun.

Cercetări anterioare au arătat că trasul apei la toaletă poate genera aerosoli cu germeni, iar acele particule pot rămâne în aer pe perioade lungi și pot fi dispersate pe distanțe mai mari de un metru în spații închise și neventilate.

Related posts

Платформа DA и Pro Moldova обсуждают отставку правительства

Albasat

Раду Албот покинул розыгрыш US Open

Albasat

Preşedinţii ruşi ar putea beneficia de imunitate după încheierea mandatului

Albasat

Leave a Comment