ALBASAT
Societate

Cum Uniunea Europeana ajută Moldova să depășească consecințele pandemiei

Pandemia COVID-19 este calificată ca una din principalele amenințări la adresa securității Moldovei. Ea a lăsat 11.000 de locuitori ai țării fără serviciu. Acestea sunt doar date oficiale. Dar, ca urmare a proliferării noului coronavirus, și-au sistat activitatea ramuri întregi ale economiei, ca cea de agrement, expozițională… În multe sfere se lucrează la jumătate ori la o treime din capacitate. Majoritatea lucrătorilor întreprinderilor inactive ori care și-au redus parțial activitatea pur și simplu nu s-au adresat sau înregistrat la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Deci, realmente, cifrele șomajului cauzate de invazia noului coronavirus sunt mult mai mari. Economiștii, analiști consideră, că acești indici au sporit în ultimele șase luni cu 40-50%.

Guvernul a promis să ne prezinte indicii impactului negativ al pandemiei asupra economiei aproape de sfârșitul anului, dar deja este clar, că aceștia nu vor adăuga vreo doză de optimism. Un plan de acțiuni anticriză al cabinetului de miniștri încă nu a apărut. Există soluții separate, sporadice, dar care nu au nimic în comun cu un plan consecvent de acțiuni pentru reducerea efectelor pandemiei asupra economiei moldovenești pe termen scurt, mediu și de lungă durată.

Ce va fi cu Moldova mai departe? E o întrebare, care și-o pun, probabil, doar partenerii externi ai țării noastre. Uniunea Europeană chiar a alocat fonduri speciale – 87 milioane de euro- pentru a ajuta Republica să-și revină în perioada postpandemică. Aceasta -fără a ține cont de banii, care deja vin și încă vor intra în țara noastră pe linia asistenței macrofinanciare a UE, adică încă 100 milioane de euro. În total – 187 milioane.

Aceasta e pentru viitor, dar mai există și prezentul…

Partener de reacționare urgentă

Uniunea Europeană și-a pus sarcina de a ajuta Moldova să preia criza sanitară sub control de îndată ce COVID-19 a ajuns în republică. Măsurile de ajutor urgent au fost elaborate nu doar pentru țara noastră, ci și pentru toate statele Parteneriatului Estic. Abordarea în lot este stilul de lucru al Uniunii Europene. Și aceste acțiuni au fost, de asemenea, parte a inițiativei ample a UE „Solidaritate pentru sănătate”.

Modul de a sprijini vecinii UE l-a chibzuit împreună cu Organizația Mondială a Sănătății și structurile ONU, care au achiziționat și livrat echipament individual de protecție, aparataj medical, consumabile și utilaje, iar UE a alocat finanțarea.

În total, în calitate de ajutor urgent, UE a oferit țărilor Parteneriatului Estic 144 de milioane de euro: 30 de milioane – pentru achiziționarea materialelor medicale și echipamentelor, 11 milioane– pentru susținerea ONG-urilor, care ajută copiii, bătrânii, persoanele cu dizabilități și alte categorii vulnerabile ale populației, 100  milioane – pentru sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii.

Moldova a primit primul lot de asistență pe această linie pe 14 iulie – 1,5 milioane de unități de echipament medical, destinat instituțiilor medicale de diferite niveluri. Al doilea – la începutul lunii august, care a fost repartizat instituțiilor medicale din Transnistria. UE urmărește cu atenție, ca toate regiunile moldovenești să primească ajutor. Cel de–al treilea lot a intrat recent, pe 4 septembrie.

E cazul sa-i ajutăm pe toți

Sprijinul social sigur este unul din punctele forte ale Uniunii Europene. Aceasta se resimte și în cadrul asistenței urgente pentru Moldova în lupta cu noul coronavirus. De la UE primesc mijloace de protecție individuală și echipament medical centrele de plasament temporar, instituțiile pentru persoanele cu dizabilități, școlile pentru copii cu regim  special. Acestea fiind instituții, cărora statul nu le acordă suficientă atenție nici chiar în vremurile bune, dar mite pe timp de criză.

UE încearcă să acorde ajutor tuturor, iar în realizarea acestei sarcini ea este ajutată de organizațiile non-guvernamentale. De exemplu, datorită granturilor Uniunii Europene, nici pentru o zi nu a încetat activitatea Centrului de asistență medicală la domiciliu Casmed din Bălți sau Asociației Obștești „Inițiativa pozitivă”, care sus-ține persoanele infectate cu HIV.

Au fost luate în seamă și persoanele, care nu rezistă presiunii psihologice, create de criza sanitară. Întru combaterea violenței domestice au fost orientate 155 de mii de euro pentru 70 de localități.

Antreprenorii, neuitați

Practic, chiar de la început, Uniunea Europeană a început să ajute antreprenorii mici și mijlocii să depășească consecințele crizei și să se adapteze la munca în noua realitate. Deja la începutul verii a fost anunțat concursul de granturi în cadrul proiectului „Promovarea oportunităților de export pe ambele maluri ale Nistrului”. Puțin mai târziu, a început sprijinul gratuit al antreprenorilor din regiunile rurale – prin intermediul rețelei naționale LEADER.

Și, desigur, a fost organizat un șir de master-class-uri despre felul cum trebuie reorganizată activitatea în noile condiții, puse la punct livrările, păstrate oportunitățile de export și lansarea pe noi piețe. Despre importanța unui astfel de ajutor pentru antreprenorii moldoveni se poate judeca după numărul de participanți la master-class-uri – au fost peste 500.

Iar la sfârșitul lunii iulie a început să funcționeze o linie suplimentară de creditare EU4Business-BERD-în valoare de 5 milioane de euro. „Succesul economic al Moldovei depinde în mare măsură de succesele întreprinderilor mici și mijlocii. Însă accesul la mijloacele financiare rămâne un obstacol major pentru dezvoltarea lor, mai ales în vremuri dificile”, a menționat atunci ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko. El și-a exprimat speranța că posibilitatea suplimentară de a obține prin intermediul unuia dintre instrumentele UE credite, subvenții și asistență tehnică va contribui la reducerea efectelor crizei sanitare pentru sectorul IMM-urilor.

Cu cât mai departe – cu atât mai mult

Acum, despre cele 187 milioane de euro prevăzute pentru viitor. Acestea sunt mijloace destinate exclusiv Moldovei și nu fac parte din pachetele de grup.

După cum a explicat într-un interviu recent Peter Michalko, pachetul de ajutor de 87 de milioane este format din două părți. Prima include mijloacele din alte proiecte ale Uniunii Europene în Moldova, redirecționate spre combaterea consecințelor COVID-19. Când pandemia a afectat țara noastră, în fază de implementare se aflau 105 proiecte ale UE. Deci, greutatea acestei componente este destul de substanțială.

A doua parte este destinată exclusiv susținerii întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit șefului Delegației UE, partenerii UE din Moldova deja evaluează consecințele pandemiei asupra acestui sector al economiei și clarifică punctele vulnerabile și necesitățile reale, pentru ca mijloacele de asistență europeană să fie valorificate cu un beneficiu maxim pentru antreprenorii moldoveni.

100 milioane de euro este un ajutor macrofinanciar, pe care Guvernul Moldovei îl  va primi în cadrul programului de asistență urgentă în legătură cu pandemia COVID-19. Jumătate din această sumă va ajunge în Moldova fără careva clauze speciale, iar restul – doar dacă statul va continua implementarea eficientă a reformelor stipulate în Acordul de asociere. „Neapărat, aceste reforme sunt necesare, deoarece Moldova trebuie să fie pregătită pentru situația postpandemică. Reformele nu se pot opri”, a subliniat Peter Michalko.

Pentru că partenerii ne mai sunt și vecini

Uniunea Europeană a fost nemijlocit alături de Moldova din prima zi a crizei sanitare. În primăvară, ajutorul a venit direct din partea țărilor membre ale Uniunii Europene. Au fost trimise mijloace de protecție pentru lucrătorii medicali, polițiștii de frontieră, vameși, deși înseși statele UE au fost primele lovite puternic de pandemie si primele au opus rezistență molimei.

De asemenea, au contribuit cu ajutor companiile cu capital european și băncile care activează  în Moldova. Ele au cumpărat măști, mănuși, costume de protecție, dezinfectanți, au oferit medicilor acces gratuit la internet și comunicații, produse alimentare și benzină. Doar Asociația businessului european a colectat 25 de milioane de lei pentru susținerea instituțiilor medicale.

Este aproape imposibil de a calcula suma exactă a ajutorului Uniunii Europene în ultimele șase luni, deoarece el a fost primit prin mai multe canale. Dar cifrele nu sunt atât de elocvente, când vine vorba de o misiune. UE ne-a ajutat nu doar să scăpăm de necaz, ea a încercat să mențină potențialul de dezvoltare al țării noastre. Oricât de paradoxal sună, dar Uniunea Europeană crede în Moldova mai mult decât mulți locuitori ai acestei țări, inclusiv politicieni, de aceea investește în viitorul ei.

Related posts

APL-urile și antreprenoarele din Nisporeni pot depune proiecte în cadrul unor concursuri finanțate de Suedia

Albasat

CEC rămâne fără un membru

AlbasatTV, Nisporeni

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova și Ambasadorii Statelor Membre ale UE îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19

Albasat

Leave a Comment