Societate

Cupa Moldovei va avea o nouă deținătoare

Astăzi, pe stadionul Zimbru va avea loc cea de-a 29-a finală a Cupei Moldovei la fotbal. Se vor duela Petrocub și Sfîntul Gheorghe, care țintesc primul trofeu din istorie, transmite IPN.

În semifinale, Petrocub a eliminat deținătoarea în exercițiu a trofeului, Sheriff. „În finală întâlnim un adversar destoinic, organizat la toate capitolele, ceea ce o spun și rezultatele. Ne dorim foarte mult victoria. Sper să placă meciul și telespectatorilor. Și sper că după acest meci vom pleca cu capul sus”, a declarat antrenorul echipei Petrocub, Lilian Popescu.

Sfîntul Gheorghe a jucat în ultimul act al Cupei Moldovei și anul trecut, dar a fost învinsă de Sheriff cu 0-1. „Este a doua noastră finală și vom da totul pentru a obține cupa, ceea ce nu ne-a reușit anul trecut”, a spus antrenorul formației Sfîntul Gheorghe, Serghei Cebotari.

Meciul se va desfășura fără suporteri, însă aceștia vor avea posibilitatea să-și încurajeze favoriții prin intermediul aplicației Zoom. În incinta arenei Zimbru au fost instalate 5 ecrane mari, pe care fanii vor apărea în timpul meciului. Finala va începe de la ora 21:00 și va fi arbitrată de bielorusul Amine Kourgheli.

Related posts

A patra persoană a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus, Covid-19, în Italia

Albasat

Китай предоставил вторую партию помощи для тестирования COVID-19 в Молдове

Albasat

Încă două cazuri de COVID-19 au fost confirmate la Nisporeni

Albasat

Leave a Comment