Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului. Hotărârea a fost pronunțată astăzi, 15 aprilie, după ce a fost examinată sesizarea depusă de președintele Maia Sandu. În fața Curții, mai multe persoane au manifestat, scandând: „Anticipate!”, transmite IPN.
„Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului, în conformitate cu articolul 85, alineatele 1 și 2 din Constituție”, a declarat președinta Curții, Domnica Manole.
Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.
La prezentul aviz au fost formulate două opinii separate: opinia lui Vladimir Țurcan și opinia disidentă a lui Serghei Țurcan.
- Transportul rutier interraional de persoane s-a scumpit cu 3 bani pe kilometru
- Activele oficiale de rezervă ale Moldovei s-au redus cu 18 milioane de euro în iulie
- Forumul Diasporei: președinta îndeamnă la promovarea Republicii Moldova în statele UE
- Furtuna de joi seara a provocat întreruperi de energie în raionul Râșcani
- Napoli, sufocat de căldură: termometrele au indicat 48 de grade

