ALBASAT
Societate

Curtea Constituțională s-a pronunțat privind desfășurarea parlamentarelor anticipate

Alegerile parlamentare anticipate pot fi desfășurate în baza sistemului electoral proporțional, însă doar după expirarea unui an de la modificarea sistemului, care s-a produs pe 15 august 2019. O hotărâre în acest sens a fost emisă astăzi, 7 mai, de către Curtea Constituțională, după ce a fost sesizată, în octombrie 2019, de către deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea, transmite IPN.

Curtea menționează că prevederile existente nu interzic desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate potrivit regulilor altui sistem electoral decât cel aplicat în cadrul alegerilor parlamentare ordinare, dacă este respectată regula publicării în Monitorul Oficial a normelor privind sistemul electoral aplicabil cu cel puțin un an înainte de data alegerilor.

„Prevederile legale în materie electorală trebuie să fie clare și previzibile, iar în privința acestora trebuie să existe un consens social larg. Modificări în această materie trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi aplicate cu succes în cadrul procesului electoral în vederea evitării dreptului la vot și dreptului de a fi ales”, a citat președinta Curții, Domnica Manole, din hotărâre.

Parlamentul a decis pe 15 august revenirea la sistem electoral proporțional, după ce, în 2017, la propunerea președintelui Igor Dodon, deputații PDM, PSRM și PPEM au votat trecerea la sistemul mixt. Anularea sistemului mixt a fost adoptată cu 59 de voturi ale deputaților blocului ACUM și PSRM.

Related posts

Peste 70 de morţi şi sute de case distruse în urma inundaţiilor din Afganistan

Albasat

🌟🔴 În Direct | Spectacolul de Crăciun de la Nisporeni – Emoții și Colinde.

AlbasatTV, Nisporeni

Semnăturile în susţinerea lui Octavian Țîcu au fost depuse la CEC

Albasat

Leave a Comment