Conform tradiției populare, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt considerați aducătorii ultimelor zile calde din an. Astăzi, credincioșii se adună la biserică, aprindând câte o lumânare ce le va fi „lumina de veci” în lumea de apoi.Arhanghelul Mihail este privit ca luptătorul luminii și conducătorul oștilor cerești, triumfând asupra forțelor răului. În tradiția populară, se spune că Mihail poartă cheile Raiului. Pe de altă parte, Arhanghelul Gavriil are misiunea de a vesti tainele dumnezeiești, fiind trimis la Fecioara Maria pentru a-i aduce vestea despre nașterea lui Iisus.Acești Arhangheli fac parte din ceata îngerilor care sunt aproape și slujitori ai oamenilor. Etimologic, „Mihail” înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”, iar „Gavriil” înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Termenul „Arhanghel” are semnificația de „înger”.Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil datează din secolul V și are la origine sfințirea unei biserici închinată Sfântului Arhanghel Mihail de către împăratul roman Arcadicus din Constantinopol (395-408). Mai târziu, în calendare a fost inclus și Sfântul Arhanghel Gavriil, extinzându-se astfel sărbătoarea la toți îngerii.
- Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră
- Angajații din educație și știință ies miercuri la protest. Ei cer majorările salariale promise de la 1 septembrie
- Ratele oficiale de schimb pentru 18 august 2026
- Explozie în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Poliția suspectează impactul unui aparat de zbor
- SMS-uri false în numele Poliției. Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile

