ALBASAT
Societate

Dacă restricțiile erau scoase imediat, numărul infectărilor era mult mai mare, Igor Dodon

Guvernul a conștientizat că va fi o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. Și din aceste considerente, a decis scoaterea treptată a restricțiilor instituite, pentru a nu încărca sistemul medical. O spune președintele Igor Dodon, care afirmă că situația este sub control: sunt medici, locuri în spitale, medicamente, iar guvernarea va face față acesteia.

„Nu există decizii perfecte în situație de pandemie. Sunt extreme. Fie să interzicem tot, să aplicăm amenzi la stânga și la dreapta. Însă în această situație vor exista nemulțumiri. Oamenii spun: „Nu avem ce mânca, avem nevoie de bani pentru a întreține familia”. Și există cealaltă extremă – să ridicăm toate restricțiile, să nu existe niciun fel de amenzi și să revenim la viața normală. Însă în această situație vom avea o explozie a pandemiei. De aceea, nu există decizii ideale și ieșire din situație ideală, trebuie de găsit o cale de mijloc”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

Șeful statului a menționat că, dacă ar fi să fie reimpuse restricțiile anterioare, va fi necesar să fie introduse amenzi mai mari, fapt ce va stârni nemulțumirea oamenilor. Totodată, nu este real să ridici toate restricțiile în același timp, pentru că este periculos. Președintele a mai spus că deciziile autorităților reiese din ideea de a nu aglomera sistemul de sănătate, dar treptat să se revină la viața normală.

În ceea ce ține de un eventual al doilea val de infecție în toamnă, Igor Dodon și-a exprimat speranța să nu fie nevoie de introducerea stării de urgență, pentru că acest lucru ar însemna mai multe restricții, chiar și anularea alegerilor prezidențiale.

Legat de solicitarea părinților de a redeschide grădinițele, președintele țării a declarat că le înțelege problemele, dar sănătatea copiilor este prioritară. În opinia sa, ar fi mai oportun să se mai aștepte o perioadă. Poate de la 1 iulie grădinițele ar putea să-și reia activitatea. Sigur acest lucru nu se va întâmpla în iunie, a spus șeful statului.

Related posts

Criza sanitară nu este o scuză pentru schimbările care trebuie să aibă loc, Peter Michalko

Albasat

În ultimii 21 de ani în râurile și bazinele acvatice din țară s-au înecat peste 4 mii de oameni

AlbasatTV, Nisporeni

Comisioanele la plățile cu cardul vor fi micșorate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment