Nisporeni Societate

Forfotă mare la Piaţa din Nisporeni. Pe timp de pandemie, oamenii cumpără pomene pentru Blajini

După ce s-a luat decizia că pe 7 și 8 iunie moldovenii pot merge la cimitire pentru a sărbători Paștele Blajinilor, locuitorii raionului Nisporeni iau cu asalt piaţa din oraş, fiind în căutare de pomene. Oamenii spun că coronavirus nu-i poate împiedica să-şi facă datoria faţă de răposaţi. Aşa că cumpără fel de fel de lucruri pentru a le da de pomană. Ce-i drept, se uită mai mult la preţ, ca acestea să fie cât ma ieftine.

Echipaţi cu mască, însă fără a respecta distanţa socială, oamenii din Nisporeni caută prosoape, veselă, sau alte lucruri  pentru a le da de pomană de Paştele Blajinilor, care a fost amânat în acest an, din cauza pandemiei. Majoritatea dintre ei spune că vor merg la cimitir pentru a cinsti răposaţii, aşa cum cere rânduiala creştină, însă fără mâncare la morminte. Masa de pomenire o vor face acasă.

 “O dată în an se sărbătoreşte şi trebuie să mergem.

  • Dvs ce pomene aţi procurat?
  • Ştergare, vase. Încă nu am procurat tot, dar vom cumpăra încă mai departe pentru toţi răposţii. Avem 4 răposaţi din partea mea şi din partea soţului încă doi, şase.  Numaiecât o să mergem, cum se face rânduiala. “

 “ Ne-au spus că se permite şi cred că o să ne ducem, că trebuie să ne ducem, că ziua asta trebuie de respectat, trebuie să ne ducem numaidecât. Iată, am cumpărat ştergare, cănuţe, am mai cumpărat când am mai fost la piaţă, aşa cât trebuie, câte o pomană să dăm.

  • Dar masa de pomenire unde o faceţi?
  • Acasă, pomenirea, nici într-un caz la cimitir.Acolo o să ridicăm, o să aprindem lumânări, o să ducem coroniţă. Acum trebuie să ne ducem numidecât că acum ne permite să ne ducem, se spune câte 2-3 să fim, nu mai mulţi, la distanţă.”

 – Cum veţi sărbători? Mergeţi la cimitir?

  • Vom merge. Nu se cam dă voie, dar o să plecăm câte două persoane şi ne facem rânduiala şi apoi vom pleca acasă.  Cu pomenele mergem la cimitir, dăm de pomană, pe urmă plecăm acasă.  Trebuie să-i pomenim că asta-i Paştele Blajinilor şi ne aşteaptă şi ei ca să le facem rânduiala.”

“Ne ducem la cimitir, duminică o să ne ducem. Trebuie să ne ducem ca să-i pomenim. Dacă e aşa obiceiul, nu ne putem lepăda de obicei. Cu mască, cu mănuşi, o să facem obiceiul aşa cum trebuie, numai să ne permită ca să pomenim morţii şi gata.  Fără mâncare o să mă duc, fără băutură, numai cu apausul, să tămâiem şi pomenele pe morminte şi restul ce o să fie, masa acasă o să fac, dar la cimitir nu.” 

Alţi oameni şi-au umplut pachetele cu lucruri, însă spun că le vor da de pomană acasă şi nicidecum nu vor merge la cimitir,  pentru că le este teamă de infecţie.

 “Acasă o să sărbătorim, nu plecăm la cimitire. De acasă o să dăm de pomană.

  • Ce aţi cumpărat?
  • Ştergare, broboade, cănuţe, lumânări de pus pe mormânt.  O să ridicăm la biserică şi acasă o să dăm pomenele. “

 “O să facem acasă, o să dăm de pomană. Ne pare rău de cele întâmplate, dar vom sta acasă, că  aşa e situaţia.  Ne pare rău că este situaţia asta urgentă, dar sperăm înspre bine.”

“Noi o să facem acasă tot. O să facem masa acasă, vom merge pur şi simplu să punem flori la morminte şi atât.  Îi pomenim, aprindem o lumină acasă, sărbătorim cu familia, cu băiatul, cu nepoţelul, cu nora mea.”

Unii localnici spun că au pomenit deja pe cei trecuţi în lumea celor drepţi după o săptâmănă de la Paşte, aşa cum sărbătoreau în fiecare an.

 “Nu sărbătorim, că ziua asta e inventată.”

 “Acasă am sărbătorit, atunci când se pomenesc morţii, dar acum nu. Noi sărbătorim când e sărbătoarea, dar pe urmă ce rost are?! “

Pe de altă parte, comercianţii spun că acum vânzările merg slab  comparativ cu ceilalţi ani când simţeau că se apropie Paştele Blajinilor.

VALENTINA POPA, COMERCIANTĂ:  “Foarte puţini cumpărători. Lumea nu se pregăteşte de Blajini. Se simte.  Ştiţi, după buget se cumpără. Care un ştergărel, ciorapi, care o cănuţă, care şi cum, un pahar, după bugetul care îl are în buzunar. E foarte, foarte diferit anul acesta faţă cum a fost anul trecut, dar noi ne rugăm să avem sănătate şi în rest o să trecem peste toate.”

VASILE PĂDUREANU, COMERCIAN: 

 “Cam slab cumpără lumea.

 – Câţi cumpărători aţi avut astăzi?

  • Nu pot să vă spun, dar puţini de tot.  Acum cu Blajinii nu cumpără. Se simţea înainte tare bine că vine Paştele Blajinilor, dar acum defel. Asta ce a rămas de anul trecut vindem acum. Pot să vă spun că iată se cumpără floricelele acelea, coroniţele şi le duc oamenii la mormânt şi se întorc acasă că nu le dă voie.”

IOANA CIORTAN, COMERCIANTĂ: “Lumea mai cumpără şi pentru dânşii, dar şi pentru Blajini. Uitaţi-vă la problemele care sunt în ziua de azi. Nici nu ştiu dacă mai trebuie Blajinii, ori să ne astâmpărăm aşa, cum a dat Dumnezeu, ieşi şi nu ştii cum te întorci. A intrat o frică în noi că azi eşti şi mâine nu ştii, mai ales că tineretul acesta nu are încredere în ceea ce se spune despre virus şi nu ştim ce o să fie mai departe, ce o să ajungem. “

Şeful ANSP, Nicolae Furtună a îndemnat oamenii să pomenească răposaţii de acasă pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire.

 NICOLAE FURTUNĂ,  ŞEFUL ANSP: “Eu fac îndemnul ca ei să rămână acasă, de altfel unii riscă să se ducă penultimadată la cimitir, că ultima dată va fi plecarea de veci şi eu vorbesc lucrul acesta foarte responsabil, eu înţeleg ce zic şi din păcate trebuie să zic lucrul acesta, pentru că alt mesaj nu mai am. Mesajele au fost contradictorii dintre autorităţile statului şi biserică. Deci noi am chemat clar să renunţăm pentru o perioadă la ritualurile bisericeşti.”

Precizăm că, în acest an, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 6, 7 şi 8 iunie.  Accesul persoanelor va fi permis cu purtarea obligatorie de măști și cu respectarea măsurilor de protecție.

 

 

 

 

Related posts

Picii de la grădinița ,,Andrieș” din Nisporeni l-au întîmpinat pe Moș Crăciun cu un spectacol inedit

Albasat

Sute de medici și asistente au protestat la Paris: „Vrem bani, nu medalii!”

Albasat

Marea curăţenie este în toi la Nisporeni. Până la Paşte, oraşul va fi “curat lună”

Albasat

Leave a Comment