Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a dat asigurări că blocurile Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” vor rămâne în gestiunea instituției de învățământ și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice. Declarația a fost făcută în contextul îngrijorărilor formulate de comunitatea academică față de intenția Procuraturii Anticorupție de a-și localiza sediul în unul dintre blocurile universității, transmite IPN.
Dan Perciun a precizat că susținerea învățământului pedagogic și a profesorilor este o prioritate pentru Ministerul Educației și Guvern. În acest an, ministerul va majora indemnizațiile pentru absolvenții de la pedagogie care aleg să meargă în școală – până la 200 000 de lei și urmează să înceapă renovarea integrală a două cămine pentru viitori profesori, cu 3 milioane de euro, unul de la Universitatea de Stat și unul de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.
Într-o petiție publică, comunitatea academică a universității s-a opus intenției Procuraturii Anticorupție de a se instala în spațiile universității. Mai exact, în blocul de pe strada Ghenadie Iablocikin, 5, unde își desfășoară activitatea Facultatea de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale. În același sediu fiind localizate și laboratoarele științifice ale universității și Facultatea de Științe ale Educației.
Într-o reacție, Procuratura Anticorupție a precizat că Parlamentul a votat în 2016 și în 2023 legi care prevăd că Guvernul va asigura Procuratura Anticorupție cu un sediu. Clădirea de pe strada Ghenadie Iablocikin, 5 a fost identificată ca fiind „ideală pentru Procuratura Anticorupție, având în vedere suprafața, locația, curtea interioară, accesul pentru transport special, săli de ședințe, birouri și alte specificații din punct de vedere a infrastructurii și funcționalitatea Procuraturii Anticorupțieˮ.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

