ALBASAT
Actualitate Societate

Dan Perciun: Salariile cadrelor didactice vor crește din 2025

Salariile cadrelor didactice vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025. Asigurările sunt date de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, Guvernul încă examinează veniturile bugetului de stat, iar în perioada octombrie-noiembrie va fi clar cu cât vor crește lefurile profesorilor, notează IPN.

Ministrul Educației și Cercetării spune că în anul 2024 nu vor mai exista majorări de salarii pentru cadrele didactice, întrucât lefurile dascălilor au crescut de la 1 ianuarie 2024. Dan Perciun spune că următoarea majorare de salarii este planificată pentru anul 2025.

„Eu am spus și anterior că majorări în acest an nu vor fi. Urmează, de la 1 ianuarie 2025. Nimeni n-o să dea acum detalii cu privire la valoarea majorării. Suntem în plin proces de definitivare a planificării pentru următorii trei ani, suntem în discuții pe buget, ne clarificăm acum în privința resurselor care vor fi disponibile anul viitor. În perioada octombrie-noiembrie vom avea o claritate cu cât vor fi majorate salariile anul viitor”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTv.

Ministrul dă asigurări că această majorare va exista, însă menționează că ea va depinde de veniturile disponibile la bugetul de stat. Valoarea exactă a majorării va fi anunțată în toamna acestui an.

„Evident că vor fi aceste majorări. Ele există în fiecare an. Dar toată lumea are acum așteptări despre mărimea acestor majorări. Nu cred că a existat vreun an în istoria Republicii Moldova când n-au fost aceste majorări. Ele vor fi. Întrebarea este: cât vor constitui aceste majorări? Și vom putea spune asta mai clar în perioada octombrie-noiembrie când vom ști mult mai bine cum va arăta bugetul pentru anul 2025”, a spus ministrul Educației și Cercetării.

Salariile cadrelor didactice au fost majorate la 1 ianuarie 2024. Atunci valoarea de referință pentru această categorie de bugetari a fost majorată de la 2000 la 2300, ceea ce a reprezentat o creștere salarială cu 15%. În acest scop, din bugetul de stat a fost alocat un miliard de lei.

Related posts

Carnetele de muncă au fost anulate! Parlamentul a ELIMINAT acest document

AlbasatTV, Nisporeni

Alte două persoane au decedat de COVID-19

Albasat

Deputatul Petru Jardan a rămas fără imunitate parlamentară

Albasat

Leave a Comment