Un hacker susține că a obținut informațiile personale a 48,5 milioane de chinezi care erau înscriși pe aplicația de monitorizare Covid gestionată de administrația orașului Shanghai, într-o a doua posibilă breșă în sistemul informatic al chinezilor în această lună, scrie Reuters.
Hackerul, care se prezintă cu numele „XJP”, s-a oferit să vândă informațiile pentru 4.000 de dolari pe un forum online. Pentru a dovedi că într-adevăr deține aceste date, el a oferit un eșantion de date, inclusiv numere de telefon, nume, coduri numerice personale și situațiile de sănătate de la 47 de persoane.
Dintre cele 47 de persoane menționate, 11 au confirmat că sunt listate, însă două au spus că datele lor de identificare sunt greșite.
„Această bază are datele tuturor celor care au locuit sau au vizitat Shanghai de la adoptarea Suishenma”, a spus hackerul în postare.
Inițial, el a cerut 4.850 de dolari, însă de atunci a scăzut din suma cerută. Suishenma este numele chinezesc al sistemului de monitorizare Covid din Shanghai, stabilit în 2020 pentru a opri răspândirea virusului și este obligatoriu de folosit pentru toți cei 25 de milioane de rezidenți, dar și pentru vizitatori.
Aplicația strânge informații și dă oamenilor un calificativ roșu, galben sau verde care indică posibilitatea acestora de a avea virusului. Pentru a intra în orice spațiu public, oamenii trebuie să prezinte această aplicție.
Datele de pe aplicație sunt gestionate de administrația orașului, iar utilizatorii accesează Suishenma prin aplicația Alipay, deținută de Alibaba. Breșa în Suishenma vine după ce un alt hacker a spus, luna trecută, că a obținut datele personale ale un miliard de cetățeni chinezi și s-a oferit să le vândă.