Președinta Maia Sandu a semnat decretul de demisie a ministrei finanțelor, Veronica Sirețeanu, și l-a semnat pe cel de numire în această funcție a lui Petru Rotaru. Ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul desemnat va avea loc astăzi la Președinție, transmite IPN.
Administrația prezidențială precizează că Petru Rotaru va depune jurământul de învestire în funcția de ministru al finanțelor în prezența președintei Maia Sandu. Ceremonia este programată pentru ora 15.00.
Petru Rotaru a activat în domeniul financiar fiscal începând 2006, atât în sectorul privat, cât și în sectorul public, inclusiv, în anii 2010-2012 a condus Inspectoratul Fiscal de Stat Ialoveni, iar din luna martie 2023 – Inspectoratul Fiscal de Stat. A absolvit facultatea Finanțe la Academia de Studii Economice din Moldova. Totodată, deține și un master în drept financiar fiscal la aceeași instituție.
- Transportul rutier interraional de persoane s-a scumpit cu 3 bani pe kilometru
- Activele oficiale de rezervă ale Moldovei s-au redus cu 18 milioane de euro în iulie
- Forumul Diasporei: președinta îndeamnă la promovarea Republicii Moldova în statele UE
- Furtuna de joi seara a provocat întreruperi de energie în raionul Râșcani
- Napoli, sufocat de căldură: termometrele au indicat 48 de grade

