Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, califică anunțul „Gazprom” privind reducerea volumului de gaze către Moldova ca fiind o blocadă energetică a Kremlinului împotriva Republicii Moldova. „Așa cum informează secretarul de stat pe energie Constantin Borosan, în decembrie 2022, Gazprom va livra cu 56,5% mai puțin gaz decât este specificat în contract”, a declarat parlamentarul, citat de IPN.
Radu Marian a menționat că acest lucru va complica și producția energiei electrice la MGRES pentru Republica Moldova. „Este continuarea războiului hibrid care-l pune la cale Kremlin cu ajutorul grupării hoției și războiului în frunte cu Șor, Dodon & Co împotriva cetățenilor țării noastre. Guvernul s-a pregătit pentru acest scenariu, avem suficienți combustibili alternativi și rezerve de gaze naturale. Va fi greu, dar vom ieși din această iarnă mult mai puternici”, mai spune Radu Marian.
„Gazprom” susține că o parte din gazul livrat Republicii Moldova, conform contractului cu SA „Moldovagaz”, este reținut pe teritoriul Ucrainei. Dacă se va menține dezechilibrul format în timpul tranzitului, de luni, 28 noiembrie, compania rusească anunță că va începe să reducă livrările prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, de la hotarul ruso-ucrainean. Gazprom precizează într-un comunicat de presă că Ucraina ar fi stocat până acum 52,52 de milioane de metri cubi de gaze destinate consumatorilor din Republica Moldova.
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară
- PAS îl propune pe Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru
- Opoziția parlamentară a boicotat consultările cu Maia Sandu pentru desemnarea noului premier
- Cod galben de pericol de incendii de vegetație
- Litrul de motorină depășește pragul de 26 de lei

