Proiectul de lege privind politica fiscală pentru anul 2021 a ajuns târziu pe masa deputaților. Totodată, documentul care a fost supus consultărilor publice și cel care a ajuns în Parlament diferă în proporție de 70%. Declarațiile aparțin deputaților Vladimir Cebotari și Igor Munteanu, notează IPN.
Deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari susține că proiectul legii bugetar fiscale a fost prezentat cu întârzieri, iar deputații nu au fost anunțați despre elaborarea documentului pentru a putea contribui la îmbunătățirea lui.
„Avem foarte multe întrebări, deoarece în termeni foarte restrânși suntem impuși să aprobăm aceste proiecte de legi, deosebit de importante. Asta înseamnă că putem comite greșeli sau există tendința de a nu ține cont de multe probleme care le ridică atât cei din sectorul agricol, cat și administrațiile publice locale, dar și alte lucruri pe care le identificăm în acest proiect de lege”, a declarat Vladimir Cebotari în cadrul emisiunii „Butonul roșu” de la postul public de televiziune Moldova 1.
Deputatul afirmă că formațiunea Pro Moldova se arată mirată de faptul că proiectul a fost realizat de parcă ar fi un an obișnuit, ci nu unul de pandemie și criză economică.
„Noi am studiat foarte atent ce se întâmplă în alte state, deoarece toată lumea trece prin criza pandemică, noi suplimentar am trecut și prin criza secetei. Observăm câteva elemente comune la toate statele pe care le-am studiat, în primul rând, bugetele care vin și politica bugetar fiscală au un pachet de susținere pentru a ieși din criză și au toate accentele îndreptate exclusiv în această direcție”, a adăugat deputatul PRO Moldova.
Deputatul Platformei DA, Igor Munteanu afirmă că proiectul de lege prezentat anterior pentru consultări publice, diferă substanțial de cel care a ajuns în mâinile deputaților.
„Proiectul care a fost transmis publicului pentru a fi discutat, este 70 la sută diferit față de ceea ce ajuns în Parlament la acest moment. Politică bugetar fiscală perpetuează anumite probleme pe care le-am văzut și la rectificarea bugetului, prin tentația unor grupuri de interese de a-și promova interesele prin această politică bugetar fiscală. Cineva își dorește colectarea unor resurse prin plafonarea taxelor locale”, a adăugat Igor Munteanu.
De altă parte, deputatul PSRM, Petru Burduja, afirmă că acest document este doar o propunere și poate fi îmbunătățit cu implicarea tuturor deputaților.
„E ușor să critici atunci când nu ai făcut nimic, dar asta este o propunere. Este bună sau rea, plenul Parlamentului va decide. În cazul în care sunt anumite obiecții la anumite compartimente, deputații pot să vină cu propuneri concrete prin care vor convinge întreg plenul și vor veni cu propuneri în avantajul societății, avantajul Republicii Moldova. Este o propunere, este un concept care s-a pus pe masă”, a concluzionat deputatul socialist.
previous post