ALBASAT
Societate

Deputații sunt chemați în plenul Parlamentului în pofida prescripțiilor medicilor, PDM

Vicepreședinta Parlamentului, Monica Babuc, deputat PDM, susține că, în pofida prescripțiilor medicilor și, în baza lor, a prescripției conducerii Parlamentului, deputații se confruntă cu chemări de a veni în plenul Parlamentului și a oferi astfel modele proaste cetățenilor în ceea ce privește respectarea solicitărilor în lupta cu noul tip de coronavirus, transmite IPN.

Potrivit Monicăi Babuc, situația care are loc astăzi în Parlament este exact inversă față de acum două săptămâni, când PDM ca fost învinuit că a întârziat cu anunțarea informației despre infectarea unuia dintre colegii lor. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.

Monica Babuc respinge orice speculații legate de neparticiparea PDM la lucrările plenului Parlamentului. Ea spune că PDM va vota în a doua lectură proiectul Legii cu privire la organizațiile necomerciale. Prin acest lucru, va asigura îndeplinirea acestei și altor condiționalități care țin de obținerea finanțării 30 de milioane de euro prin suportul macrofinanciar pe care UE își propune să-l ofere Republicii Moldova. Potrivit parlamentarei, discuțiile cu oficialii europeni au arătat că votarea condiționalităților săptămâna viitoare nu vor influența acordarea sau neacordarea acestui suport financiar.

În altă ordine de idei, fracțiunea Partidului Democrat în Parlament intervine către Guvern, care în această perioadă parcurge prima etapă de selecție a candidaților pentru concursul la Premiul Național de Stat, cu rugămintea să facă o derogare de la regulamentul cu privire la Premiul Național de Stat, care se acordă în fiecare an cu ocazia Zilei Independenței, și în mod exclusiv să asigure acordarea Premiului reprezentanților breslei medicilor și pedagogilor. „Ăsta va fi mulțumescul nostru, al tuturor, pentru cei care cu riscul vieții lor fac totul pentru aceea ca viața semenilor lor să fie mai bună, mai plină și mai asigurată”, a spus Monica Babuc.

Related posts

Maia Sandu: CEC acționează în interesul lui Igor Dodon și al PSRM

Albasat

În R. Moldova va fi creat Oficiul de amenajare a teritoriului, urbanism, construcții și locuințe

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 28.04.2021

Albasat

Leave a Comment