ALBASAT
Societate

Deputatul PAS Lilian Carp aderă la partidul român USR

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, președinte al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, și-a anunțat aderarea la Uniunea Salvaţi România – partid politic de peste Prut, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Lilian Carp a declarat că legea nu interzice statutul de membru PAS și cel de membru USR. Acesta a spus că își dorește o reprezentare mai bună a USR în Republica Moldova. Potrivit lui, politicul a ajuns pe ambele maluri ale Prutului să se influenţeze reciproc. El a făcut trimitere la reformele din domeniul justiţiei și relaţiile comerciale dintre Republica Moldova și România.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a menționat că pentru USR relația cu Republica Moldova reprezintă o prioritate și a reamintit că a efectuat recent o vizită la Chișinău în cadrul căreia s-a întâlnit și cu președintele Maia Sandu. „Am înţeles atunci cât de grea este situaţia în care se află Republica Moldova din punct vedere energetic, din punct de vedere al contextului de securitate, cu războiul din Ucraina, cu agresiunea și șantajul lui Putin. Am urmărit în această toamnă subiectul asistenţei românești pentru Republica Moldova”, a notat politicianul român.

„Problemele românilor de pe ambele maluri ale Prutului se pot rezolva prin unire în cadrul Uniunii Europene. Integrarea Republicii Moldova în UE este proiectul naţional de unificare potrivit pentru secolul XXI, fără graniţe, cu monedă comună, cu legislaţie europeană comună, adoptată și aici, la Chișinău, cu aceeași limbă română, cu oportunităţi pentru tinerii din România și din Republica Moldova”, a mai spus președintele USR.

Vicepreședintele USR, Dan Barna, a salutat intrarea în USR a deputatului Lilian Carp, apreciind că acest lucru are o „simbolistică foarte profundă”. În opinia sa, implicarea cetăţenilor moldoveni în viaţa politică de la București este un pas necesar, iar USR va fi prezent nu doar în Chișinău, ci în toate raioanele Republicii Moldova.

Potrivit presei din România, în prezent, organizaţia USR din Chișinău are aproximativ 20 de membri, dar, potrivit reprezentanţilor partidului, un număr mult mai mare de moldoveni cu dublă cetăţenie sunt înscriși în filialele din România.

Related posts

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1280 de cazuri noi

Albasat

Mai multe edificii din capitală vor fi iluminate în culorile drapelului Ucrainei

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.04.2021

Albasat

Leave a Comment