ALBASAT
Societate

Deputatul Slusari a blocat drumul de acces la cariera Micăuți

Vicepreședintele Partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr, deputatul Alexandr Slusari, susține că, în pofida tuturor demersurilor de „demascare a ilegalităților” de la cariera Micăuți, făcute de comisia de anchetă, acolo lucrările de extragere continuă. Parlamentarul a blocat drumul de acces la carieră, după ce odată cu plecarea reprezentanților inspectoratului ecologie și a deputaților, lucrările la carieră au reînceput, transmite IPN.

„Doi indivizi cu dosare penale pornite – deputații Nichiforciuc și Andronache – sfidează legea, nu se tem de nimic pentru că sunt protejați de cercul lui Dodon și profită de haosul din țară. Noi am venit să oprim dezmățul, am chemat organele abilitate, dar dacă nici acestea nu vor contribui la sistarea activității carierei, noi, membrii Comisiei, vom fi nevoiți să blocăm lucrările carierei”, susține Alexandru Slusari.

Lucrările de extragere de la cariera Micăuți au reînceput imediat ce reprezentanții inspectoratului ecologie și deputații s-au îndepărtat. Slusari a sesizat repetat inspectoratul care, potrivit lui, trebuie să sigileze cariera, dar nu a făcut-o până acum din motive greu de înțeles.

Alexandr Slusari a menționat că există responsabilitatea penală pentru activitatea nelegală a carierei, iar deputații Nichiforciuc și Andronache îi expun pe muncitorii de la carieră riscului de a fi pedepsiți conform legii. „Oricum, se pare că totuși, în câteva ore, sigiliul va fi aplicat”, menționează deputatul. Potrivit lui, cele câteva camioane care între timp au reușit totuși să iasă încărcate și lucrările care, deși cu mici pauze, continuă constituie o încercare de a mai fura ceva din proprietatea poporului până la aplicarea sigiliului.

Related posts

Republica Moldova acordă pentru Turcia ajutor umanitar în valoare de peste 8 mln lei

AlbasatTV, Nisporeni

Aproape 150 de cazuri noi de COVID-19

Albasat

Curtea Constituțională le-a validat mandatele noilor deputați PAS

AlbasatTV, Nisporeni