ALBASAT
Societate

Detalii despre pacienții confirmați cu COVID-19

Din cele patru persoane confirmate sâmbătă cu noul tip de coronavirus, două s-au îmbolnăvit ca urmare a transmiterii locale. Acest lucru s-a constatat în urma investigațiilor suplimentare. Într-un caz este vorba despre un bărbat care s-ar fi infectat de la soția revenită din Italia. În cel de al doilea caz, o tânără, care este însărcinată, a contractat virusul de la soacră. Informațiile au fost prezentate către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite IPN.

Duminică, după ședința Punctului Focal Național, ministra a menționat că au fost izolate și rudele pacienților cu transmitere locală, cu care au intrat în contact. Celelalte două cazuri, din cele patru anunțate sâmbătă, sunt de import, din Marea Britanie și Franța.

Din cei 12 pacienți confirmați cu COVID-19, doi sunt în stare gravă. O femeie a fost transferată astăzi la Spitalul Clinic Republican, fiind internată la terapie intensivă. Ceilalți pacienți sunt în stare de gravitate medie, cu dinamică pozitivă. Persoanele confirmate cu COVID-19 sunt din municipiul Chișinău și din raioanele Florești, Basarabeasca, Soroca, Râșcani, Cahul și Hâncești.

Legat de alegerile din Hâncești, Viorica Dumbrăveanu a spus că Ministerul ar fi optat pentru sistarea scrutinului, dar nu a avut pârghii legale în acest sens.

Autoritățile au precizat, în legătură cu anumite informații vehiculate în spațiul public, că niciun caz de deces, ca urmare a infectării cu COVID-19, nu a fost înregistrat.

Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a îndemnat populația, în cazul în care se află în zone cu transmitere locală, să rămână acolo. Dacă au decis să revină în țară, să se autoizoleze, să coopereze cu medicul de familie. Oamenii sunt îndemnați să se abțină de la vizitarea locurilor publice, dar și să nu supună riscului membrii familiei. „Chiar nu-ți pasă de cel drag de acasă – copil, soț? Rugămintea noastră este simplă: ajutați-ne să vă ajutăm”, a mai spus Nicolae Furtună.

Primăria capitalei a anunțat că pe parcursul zilei de duminică transportul public va fi sistat.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie de COVID-19. Autoritățile din Republica Moldova au instituit, în data de 13 martie, gradul de alertă „Cod roșu”.

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, din 31 decembrie 2019 și până la 14 martie, au fost raportate 143 de mii de cazuri de coronavirus de tip nou și 5 407 decese.

Related posts

Школьники смогут учиться перед телевизором

Albasat

Cuantumul maxim de despăgubire la constatarea amiabilă a accidentului ar putea fi majorat

Albasat

Un focar de vegetaţie uscată a izbucnit în satul Ciuteşti, raionul Nisporeni. Ce pedeapsă riscă persoana care a dat foc

Albasat

Leave a Comment