Diaspora continuă să susțină cetățenii moldoveni rămași acasă. Datărită programului Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3 au fost executate lucrări de renovare și extindere a iluminatului stradal în comunele Seliște și Păruceni din raionul Nisporeni. Despre aceasta anunță Primăria Comunei Seliște.
În acest sens, Administrația Publică Locală transmite, într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, sincere mulțumiri și recunoștință tuturor celor ce au susținut realizarea acestui proiect: Cancelariei de Stat-Biroul Relației cu Diaspora; Partenerului de dezvoltare-S.A Cariera Cobușca, Ștefan Cataraga (băștinaș al s.Seliște); băștinașilor de pretutindeni și locuitorilor din comună care au contribuit financiar cu donațiile necesare implimentării acestui proiect.
Astfel, s-a reușit renovarea și extinderea a 12,5 km. de iluminat stradal în ambele sate, Seliște și Păruceni, și anume:
1.Str.Vasile Alexandri (din marginea satului pâna la cruce) – 1800m.
2.Str.Ștefan cel Mare (de la cruce până la pod la școală) – 1850m.
3.Str.Independenței (de la pod la școala până în deal la Nîrnova) – 1400m.
4.Str.Victoriei (de la Nistreanu Ilie până la punct) – 1600m.
5.Str.Mihai Eminescu (de la boboc până la hotar cu s.Ciutești) – 1500m.
6.Str.Tineretului (de la Ion Adam până la Tudor Popescu) – 400m.
7.Str.Tudor Bucataru și str.Ion Creangă (Țigănimea, de la primărie până la Nistreanu Ștefan) – 1550m.
8.Str.Păcii (de la Țugulea până la Leon Cataraga) – 350m.
9.Str.Izvoarelor (de la Schițan până la Ion Moraru) – 700m.
10.Str.Nirnova (traseul Păruceni-Milești) – 850m.
11.Str.31 August 1989 (de la magazin până la hotar cu Părucenii-Noi) – 500m.
Primăria Seliște informează că lucrările de extindere ale iluminatului stradal vor continua anul acesta încă pe câteva străzi din comună, fiind finanțate din bugetul local.
- Angajatorii cer soluții pentru cazarea muncitorilor străini
- Introducerea tarifelor majorate pentru pașapoarte, amânată până pe 15 octombrie
- Guvernul pregătește restructurarea a circa 160 de instituții publice și reduceri de personal de până la 30%
- Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni









