Începând cu 1 ianuarie 2025, între orele 06:00 – 23:00, energia electrică produsă în țară va fi tranzacționată doar pe piața internă. Exportul acesteia va fi interzis în acest interval de timp, cu excepția zilelor de odihnă și a sărbătorilor nelucrătoare. Aceasta și alte decizii au fost aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
Pemierul Dorin Recean a subliniat că, în condițiile actuale, este important să fie folosite în totalitate capacitățile proprii de producție și import al energiei electrice.
Decizia mai prevede că, în perioada stării de urgență, între participanții pieței cu amănuntul și angro a energiei electrice nu vor fi calculate penalități în cazul nerespectării termenului de achitare.
O altă măsură aprobată permite amplasarea temporară, pe perioada stării de urgență, a generatoarelor electrice pe terenurile proprietate publică, adiacente proprietății private, fără coordonare prealabilă. Administrațiile publice locale și instituțiile publice care dispun de centrale termice care funcționează pe bază biocombustibili solizi le vor utiliza pe acestea în mod prioritar.
Pentru valorificarea eficientă a surselor de generare a energiei, vor fi deblocate capacitățile de racordare la rețeaua de energie electrică pentru potențialii producători care au fost deținători de avize de racordare a centralelor electrice și care au finalizat cel puțin etapa coordonării cu operatorul de sistem a proiectului de execuție pentru respectiva centrală electrică.
Republica Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie.