De la 1 iunie, în România se redeschid terasele și se va putea merge și la plajă, cu condiţia păstrării unei distanţe de cel puţin doi metri între şezlonguri. Măsurile de relaxare au fost anunțate, joi, de președintele României Klaus Iohannis, transmite IPN.
„Dați-mi voie să vă spun prima dată: avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi, avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă. Deci, nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. În consecință, în continuare atenție, atenție, atenție! În ce privește, totuși, măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive. Începând din 1 iunie, câteva activități care până acum au fost interzise vor redeveni posibile”, a anunțat Klaus Iohannis într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.
Tot de la 1 iunie, va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții de distanțare și de igienă. Vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori. Se vor putea relua competițiile sportive, dar pentru sporturile care se practică afară.
În ce privește deplasările în afara localității, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație la ieșirea din localitate, a precizat președintele României.