ALBASAT
Societate

Din 8 ianuarie, vor fi reluate zborurile cu Marea Britanie

Din 8 ianuarie, ora 00:00, vor fi reluate cursele aeriene regulate și charterele regulate de pasageri cu Marea Britanie, a decis astăzi, 6 ianuarie, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

Activitățile extrașcolare se vor desfășura în continuare de la distanță. Acestea vor putea fi organizate în incinta instituțiilor de învățământ, începând cu 15 ianuarie 2021.

Se permite trecerea frontiere de stat de către străinii care sunt citați de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum și reprezentanții lor legali, dovedit prin documente confirmative în acest sens. Aceștia nu vor fi impuși să stea în regim de carantină, lucru valabil și pentru străinii care călătoresc în scopul perfectării documentelor emise de instituțiile publice din Republica Moldova, dovedit prin documente confirmative, cum ar fi programări, invitații etc.

Membrii comisiei au decis ca, în cazul minorilor de până la 14 ani, fișa epidemiologică și declarația pe propria răspundere la punctele de control vamal să fie completată și semnată de reprezentantul legal sau însoțitorul acestuia.

Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare.

Related posts

Andrian Mardare a cucerit argintul la World Challenge de la Berlin

Albasat

Tinerii pot aplica pentru stagii la Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Un nou caz de coronavirus, confirmat în raionul Nisporeni. Bilanțul a ajuns la 66

Albasat

Leave a Comment