Direcția Învățământ, tineret și sport din Nisporeni este în căutare de director. În acest sens, Consiliul raional Nisporeni a anunțat concurs pentru funcția vacantă.
Potrivit anunțului Consiliului, la concurs pot participa persoanele:
– care deţin cetăţenia Republicii Moldova;
– posedă limba de stat; – nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
– cu studii superioare;
– cunoaşterea legilor şi a actelor normative de specialitate;
– cunoaşterea şi utilizarea calculatorului.
Pentru participarea la concurs, trebuie depuse următoarele acte:
– formularul de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante;
– copia buletinului de identitate;
– copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
– copia carnetului de muncă;
– certificatul medical pentru angajarea în cîmpul muncii;
– cazierul judiciar.
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Termen de primire a actelor este data de 12 noiembrie 2022, ora 16.00. Actele pot fi depuse la adresa orașul Nisporeni, str. Ioan Vodă 2, biroul nr. 202.