ALBASAT
Societate

Doi copii, salvați dintr-un incendiu produs la Căușeni

O gospodărie din satul Cârnățeni, raionul Căușeni, a fost cuprinsă de flăcări miercuri seara, 23 septembrie. Flăcările au distrus mai multe camere, tavanul și o anexă. Două minore, de 7 și 11 ani, au fost scoase de pompieri afară, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul s-a produs în jurul orei 21.00. S-a stabilit că flăcările au cuprins două camere și o anexă. Pompierii au reușit localizarea arderii în aproape o oră, iar lichidarea a fost dată peste încă 45 de minute. Cele două fete din casă au scăpat fără intoxicație.

Surse din localitate au declarat pentru IPN că fata de 11 ani locuia împreună cu sora mai mare, căsătorită și care are și ea deja copil. Tatăl fetelor nu mai este în viață, iar mama lor este plecată peste hotare. Copila de 7 ani este o verișoară, care locuiește în mahala. Familia afectată de incendiu a înnoptat la rude.

Deocamdată nu se cunoaște de la ce a pornit focul.

Related posts

Târgul locurilor de muncă online aduce oportunități de recrutare pentru agenții economici din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Un tânăr de 24 de ani s-a înecat în lacul din Parcul Valea Morilor

AlbasatTV, Nisporeni

Nicio persoană nu a făcut gripă până acum în Republica Moldova

Albasat

Leave a Comment