Șase persoane au fost declarate vinovate de încălcarea regulilor de creditare în dosarul numit generic „Banca Socială”. Unul din cei șase a fost condamnat la 4 ani de închisoare, ceilalți cinci au fost amendați cu 60 000 de lei. Potrivit procurorilor, instituției financiare i-au fost cauzate în 2013 prejudicii de aproape 127 de milioane de lei. Instanța a dispus încasarea sumei respective din contul inculpaților, transmite IPN.
Procuratura Anticorupție precizează că personale inculpate sunt președintele Consiliului de administrație, vicepreședintele consiliului și membrii Consiliului băncii, precum și un administrator al unei companii. Aceștia au fost învinuiți de încălcarea intenționată a regulilor de creditare în circumstanțe agravante.
Închisoarea pe un termen de 4 ani a fost dispusă în privința administratorului companiei. Acestuia i-a fost aplicat arest preventiv, până la definitivarea sentinței.
Membrii Consiliului BC „Banca Socială” au fost amendați și privați de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități ce țin de activitatea financiar bancară pe un termen de 5 ani. Instanța a dispus și încasarea în mod solidar din contul inculpaților în beneficiul BC „Banca Socială”, în proces de lichidare a sumei de aproximativ 127 de milioane de lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin infracțiune.
Cauza penală a fost inițiată în mai 2017. Conform probelor prezentate în instanță, la începutul anului 2013, președintele Consiliului BC Banca Socială, acționând în comun cu membrii Consiliului și alte două persoane, au decis să acorde credite cu abateri. Or aceștia cunoșteau grupul de companii era în imposibilitate de a restitui creditele contractate anterior de la BC „Banca Socială” SA. Cumulativ cu dobânzile și penalitățile calculate, împrumuturile depășeau suma de 140 000 000 de lei, iar bunurile gajate sau ipotecate în favoarea băncii, erau insuficiente pentru rambursarea integrală a acestora.
Membrii Consiliului au decis să le ofere credite acestor companii, unele dintre care nu dispuneau nici măcar de bani pentru achitarea taxelor notariale aferente vânzării-cumpărării bunurilor în scopul cărora contractau creditul. Astfel, acțiunile inculpaților au dus la cauzarea instituției financiare de daune în proporții deosebit de mari, în valoare totală de aproape 127 de milioane de lei.
Urmărirea penală a durat aproape doi ani, iar judecarea cauzei – șase ani, inculpații nerecunoscându-și vinovăția. Însă instanța a stabilit vinovăția a șase persoane. În privința unuia inculpat procesul a fost încetat procesul pe motivul decesului, iar o inculpată a fost achitată pe motiv că în acțiunile ei nu s-au stabilit elementele constitutive ale infracțiunii.
Totodată, cu scopul garantării executării pedepsei cu amenda și recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor inculpaților.
Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău Centru.
- Jurnalul unui Nisporenean: Vulcănești, un sat aparte
- Țigări identificate la Chișinău, ridicate la Londra
- Undă verde pentru 1,9 miliarde de euro din partea UE
- 18 martie, Ziua reciclării deșeurilor electrice. 3 300 de echipamente uzate, colectate în Moldova
- Datele despre pacienții cu HIV vor fi integrate într-un sistem informațional