ALBASAT
Actualitate

Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei cheamă cetăţenii la vot, duminică, într-un referendum pentru mai multă autonomie

În timp ce toţi ochii sunt aţintiţi spre Catalonia şi lupta ei pentru independenţa de Spania, două dintre cele mai prospere regiuni ale Italiei ies la vot, duminică, în cadrul unui referendum consultativ pentru mai multă autonomie. Nu este însă vorba despre un „divorţ” de Italia, notează CNN.

Duminică, regiunea Lombardia, care include faimosul oraş Milano, dar şi Veneto, a cărei capitală este Veneţia, ambele generând împreună 30% din PIB-ul ţării, îşi invită cetăţenii să voteze pentru o mai mare autonomie faţă de Roma.

Iniţiat de guvernatorii locali, ambii din aripa dreptă a Ligii Nordului, un partid care a cochetat cu ideea de pro secesiune, votul urmăreşte asigurarea unor puteri suplimentare în ceea ce priveşte cheltuielile, imigraţia, educaţia şi sistemul de sănătate.

Cinci regiuni ale Italiei se bucură deja de puteri mai mari, inclusiv Sardinia şi Sicilia.

Cei doi lideri regionali, Roberto Maroni (Lombardia) şi Luca Zaia (Veneto), cred că prin acest vot cetăţenii îi vor mandata pentru a negocia cu Roma, pentru o mai mare autonomie.

„Scopul nostru este să avem îndeajuns de multă putere cât să pătrundem rezistenţa guvenului” a spus Maroni, pentru CNN. „Vrem să manageriem teritoriul, mai ales fluxurile migratorii”, a completat el. „Pentru noi, cel mai important lucru este obţinerea resurselor”, a adăugat acesta.

Spre deosebire de referendumul pentru independenţă din Catalonia, declarat ilegal de Guvernul Spaniei, Constituţia Italiei permite ca astfel de voturi să aibă loc.

În Lombardia, acest vot marchează şi o premieră, pentru că se va desfăşura electronic, fiind dat prin tablete moderne care înlocuiesc ştampila. În Veneto, se vor păstra însă metodele tradiţionale.

De ce este acest vot important?

Politicieni care susţin referendumul spun că succesul economiilor acestor regiuni nu ar trebui să fie folosit pentru a finanta zonele sărace din sudul Italiei.

Related posts

A fost lansată a cincea ediție a „Cărții Negre a risipei banilor publici”

AlbasatTV, Nisporeni

Nu rata mâine la Nisporeni! „Copilăria lui Chopin” – un spectacol cu intrare gratuită!

AlbasatTV, Nisporeni

Vot final pentru modificările la Codul Electoral

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment