ALBASAT
Fără categorie

După 5 ani de la aprobarea legii, celulele stem în Moldova încă nu pot fi prelevate

Deși au trecut cinci ani de la aprobarea legii care permite instituțiilor medico-sanitare private, alături de cele publice, să preleve celule umane, printre care și celulele stem, acest lucru nu se întâmplă. Legea, adoptată în 2014, nu este implementată în condițiile în care nu există mecanisme de autorizare, monitorizare și verificare a acestui proces. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o hotărâre, prin care Agenției de Transplant îi este conferită o atribuție nouă – de coordonare și monitorizare a activităților de reproducere umană asistată medical. Proiectul prevede crearea băncilor de țesuturi și celule umane, inclusiv celule stem și reproductive. Hotărârea nu a fost deocamdată publicată în Monitorul Oficial.

Solicitat de IPN, directorul Agenției de Transplant, Igor Codreanu, a declarat că, acum câțiva ani a fost modificată legislația, fiind reglementate și celulele hematopoietice prelevate din cordonul ombilical. Însă, pentru implementare trebuiau să fie aprobate modificări în mai multe acte normative.

Igor Codreanu a menționat că în toți acești ani au fost întreprinse mai multe acțiuni, inclusiv un proiect twining în valoare 1,2 milioane de euro, în cadrul căruia au fost instruite zeci de persoane din domeniul transplantului, donării de organe și țesuturi. În cadrul acestor activități, s-a observat că există unele neajunsuri în ceea ce ține de managementul altor compartimente, cum ar fi medicina reproductivă sau fertilizarea in vitro. Exista legea, dar nu exista o monitorizare clară, și nu a procesului clinic, care este foarte specific, ci a tendințelor, impedimentelor, a numărului de prelevări. La recomandarea experților, această monitorizare a fost pusă în sarcina Agenției.

După ce hotărârea aprobată recent de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial, Agenția de Transplant urmează să prezinte spre examinare și aprobare actele necesare cu privire la autorizarea băncilor de țesuturi și celule și a persoanelor juridice care vor desfășura activități de prelevare, transport, livrare și stocare a țesuturilor și celulelor.

Igor Codreanu spune că sunt multe etape care trebuie puse pe roate, astfel încât să fie asigurat un proces sigur, iar persoana care dorește să păstreze aceste celule stem să fie sigură că sunt respectate toate condițiile. Atribuțiile noi pe care le va avea Agenția de Transplant îi va permite inclusiv monitorizarea mesajelor pe care le transmit reprezentanții băncilor de celule în discuțiile cu potențialii beneficiari. Persoanele care apelează la aceste servicii trebuie să aibă garanția că sunt informate corect. De exemplu, aceste celulele se utilizează, la sigur, într-un șir de maladii și în altele, cum ar fi diabetul sau maladii neuro-degenerative, sunt abia în stadiu experimental.

Odată cu adoptarea tuturor actelor normative necesare, va fi stabilită o procedură clară, conform căreia o persoană juridică sau reprezentantul unei bănci din străinătate poate obține autorizația necesară.

Related posts

Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE

AlbasatTV, Nisporeni

Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile

AlbasatTV, Nisporeni

UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei

AlbasatTV, Nisporeni

Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Primul bilanț oficial al victimelor din Iran, după represiunea protestelor

AlbasatTV, Nisporeni

Euro domină piața valutară din Moldova. Dolarul urmează în top, hrivna și rubla – la coadă

AlbasatTV, Nisporeni

Trump renunță la taxele vamale anunțate pentru opt țări europene

AlbasatTV, Nisporeni

Acces facilitat la servicii publice, prin noul portal evo.gov.md

AlbasatTV, Nisporeni

Fostul consilier prezidențial, Serghei Mișin, reținut de FSB la Moscova. E suspectat de spionaj

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment