Peste nouă mii de contestații au fost depuse de candidați după anunțarea rezultatelor preliminare la bacalaureat. După examinarea acestora, au fost majorate peste două mii de note, ceea ce constituie 23,59% din numărul notelor contestate și 3,32% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși, urmată de limba engleză, istoria românilor și universală, matematică și geografie.
După examinarea contestațiilor, rata de promovare a examenului de bacalaureat a ajuns la 73,05%. Numărul candidaților care au promovat examenul național de bacalaureat este de 11 844, față de 11803 în anul 2019.
Pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat este 7,28, față de 7,14 în 2019.
3,1 mii de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, iar 821 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00. 18 candidați au 10 pe linie.
În perioada 19-26 iulie 2021, va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat.
- LIVE | Festivalul Național „Sport prin Generații” – energia sportului la Nisporeni!
- 12 persoane au murit după ce un autocar s-a răsturnat în Ungaria
- Copila rănită în accidentul din Grecia, în care și-a pierdut familia, adusă la Chișinău
- Peste 18 mii de absolvenți de liceu s-au înscris la universitățile din Moldova
- Șapte vagoane încărcate cu cereale au deraiat în apropiere de Chircani

