ALBASAT
Actualitate Societate

Elveția contribuie cu 5,4 milioane de euro la îmbunătățirea sănătății populației din Moldova

Republica Moldova își consolidează cooperarea cu Elveția printr-un proiect destinat îmbunătățirii sănătății populației, axat pe prevenirea și controlul bolilor netransmisibile — principala cauză de îmbolnăvire și mortalitate prematură în țară. Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au semnat un memorandum de înțelegere cu Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare privind implementarea fazei a III-a a proiectului, transmite IPN.

Această etapă va dura până la mijlocul anului 2028 și presupune o contribuție financiară din partea Guvernului Elveției de până la 5,12 milioane de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 5,45 milioane de euro. Finanțarea va fi alocată prin intermediul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

Proiectul prevede sprijinirea instituțiilor de sănătate în aplicarea unor măsuri eficiente de prevenire și control al bolilor netransmisibile, iar populația este încurajată să adopte un stil de viață sănătos.

Inițiativa „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este implementată în Republica Moldova din anul 2016 și a ajuns până în prezent în peste 90 de localități.

Related posts

Guvernul propune o nouă prelungire a stării de urgență

AlbasatTV, Nisporeni

Ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor

AlbasatTV, Nisporeni

Preşedintele Germaniei avertizează că „vremurile grele” şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început

Albasat