ALBASAT
Societate

Elvețienii își vor putea schimba sexul în acte printr-o simplă vizită la biroul de stare civilă

Elvețienii își vor putea schimba legal sexul în documente printr-o simplă vizită la biroul de stare civilă, începând cu 1 ianuarie, relatează Reuters.

Elveția se alătură Irlandei, Belgiei, Portugaliei și Norvegiei, printre puținele țări din Europa care permit unei persoane să-și schimbe legal sexul fără terapie hormonală, diagnostic medical sau evaluare ulterioară și fără birocrație.

Conform modificărilor aduse Codului civil al Elveției, orice persoană cu vârsta peste 16 ani care nu este sub tutelă legală își va putea modifica sexul și numele printr-o declarație dată la oficiul stării civile. Persoanele mai tinere și cele aflate sub tutelă vor avea nevoie de acordul tutorelui pentru a face acest lucru.

În prezent, schimbarea sexului în acte necesită un certificat medical care confirmă identitatea transgender a unei persoane.

Unele cantoane – regiuni semi-autonome ale Elveției federale – cer, de asemenea, unei persoane să se supună tratamentului hormonal sau tranziției anatomice înainte de a-și schimba legal sexul, în timp ce, pentru o schimbare a numelui, e necesară dovada că noul nume a fost deja utilizat în mod neoficial de câțiva ani.

Elveția a votat în septembrie pentru legalizarea căsătoriei civile și a dreptului de a adopta copii pentru cuplurile de același sex. Este una dintre ultimele țări din Europa de Vest care a făcut acest lucru.

Related posts

Ambasadoarea Suediei despre referendumul suedez de acum 30 de ani și rezultatul la limită: Ce poate învăța Moldova?

AlbasatTV, Nisporeni

Copil de trei ani, dispărut la Otaci. A fost găsită abia dimineața

Albasat

Campania electorală începe pe 14 februarie

Albasat

Leave a Comment