Turul doi alegerilor prezidențiale s-a desfășurat în mare parte transparent, candidații au avut posibilitate să-și facă liber campanie, însă tonul general al acesteia a devenit negativ. Sunt concluziile Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor a ENEMO, după scrutinul prezidențial din Republica Moldova. Experții subliniază că, deși autoritățile au depus efort pentru a combate coruperea alegătorilor, în contextul influenței străine și al finanțării ilicite a campaniilor electorale, era necesară o abordare structurată, pentru a combate aceste fenomene și pentru a atenua consecințele negative pe termen lung. Declarații în acest sens au fost făcute, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, de către Dritan Taulla, șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor a ENEMO pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din Moldova.
Potrivit lui Elidon Lamani, analist în domeniul administrării alegerilor al MOA a ENEMO, ziua alegerilor a fost, în general, calmă și bine organizată, chiar dacă a fost afectată de cazuri recurente de potențiale tactici de corupere a alegătorilor, printre care transportul organizat al alegătorilor și fotografierea buletinelor de vot de către alegători. Performanța consiliilor electorale de circumscripție și a birourilor electorale a fost evaluată pozitiv în majoritatea cazurilor, cu probleme procedurale minore, care nu au afectat semnificativ procesul de votare.
Lamani a adăugat că atacurile cibernetice coordonate asupra infrastructurii de conectivitate a sistemelor naționale de înregistrare a alegătorilor și amenințările cu bombă, raportate la unele secții de votare din străinătate, menite să perturbeze procesul de votare, au fost abordate în timp util și eficient de autorități. Totodată, a fost îmbunătățită siguranța juridică pe baza recomandărilor anterioare ale ENEMO
Elidon Lamani a menționat că CEC a menținut transparența prin transmiterea ședințelor în direct, postarea înregistrărilor, publicarea din timp a ordinei de zi și publicarea promptă a hotărârilor online, a transmis în timp real prezența la vot și rezultatele preliminare. Cu toate acestea, procesele-verbale ale ședințelor au fost publicate cu întârziere și nu toate documentele primite de CEC au fost publicate pe site-ul oficial, ceea ce a afectat transparența.
Momcilo Radulovic, analist politic și de campanie electorală al MOA, a constatat că candidații prezidențiali au putut să își desfășoare liber campania. Campania electorală, în linii generale, a rămas calmă și discretă, la fel ca în primul tur. Deși au fost raportate încălcări minore ale legii, acestea au fost, în mare parte, abordate de organele de aplicare a legii și de alte instituții relevante. Cu toate acestea, tonul campaniei din timpul celui de-al doilea tur a devenit mai negativ. Remarcile xenofobe observate la începutul campaniei împotriva unuia dintre candidați, deși condamnate prompt de celălalt concurent, sunt îngrijorătoare.
Mariam Chubabria, analist politic și de campanie electorală al MOA, a adăugat că, deși Consiliul Audiovizualului se confruntă cu provocări în ceea ce privește personalul și mijloacele financiare pentru remunerarea adecvată a personalului, ENEMO apreciază că instituția a oferit o bază solidă pentru echilibrarea scenei media audiovizuale și a contribuit la menținerea unor condiții de concurență relativ echitabile în mass-media, în campania electorală.
MOA va continua să urmărească procesul electoral, inclusiv centralizarea rezultatelor, soluționarea cererilor existente și celor potențiale, validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională, precum și alte evoluții postelectorale. În termen de două luni de la validarea rezultatelor, va fi emis un raport final, care va include o evaluare completă, care va depinde de desfășurarea etapelor rămase din procesul electoral, precum și recomandări pentru ulterioare îmbunătățiri.
MOA a ENEMO la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 2024 este susținută financiar de Institutul Național Democrat (NDI), Ambasada Regatului Țărilor de Jos și Fundația Soros în Moldova. Conținutul acestei publicații ține de responsabilitatea exclusivă a ENEMO și nu reflectă în mod necesar punctele de vedere ale donatorilor.
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul
- Celula de criză de la Guvern își începe activitatea
- Tarife mai mari la termoficare, la Chișinău și Bălți. Creșterea propusă depășește 700 de lei
- Va face pușcărie pentru violul unei copile. Îi era fiică vitregă și avea doar 11 ani
- Azi e termenul limită pentru rapoartele fiscale și impozitele pe avere